Concursul de joi pentru ocuparea postului de inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor a stârnit valuri de nemulţumiri în rândul candidaţilor. Doar unul din cei trei candidaţi înscrişi – prof. Lucia Curta, a avut dreptul de a se prezenta la concurs. Candidaturile actualului inspector şcolar general, prof. Nicolae Avram, şi a profesorului de matematică Iulius Timar au fost respinse pe motiv că au depus la dosar o adeverinţă medicală şi nu un certificat medical în original.
Cei doi candidaţi respinşi se consideră nedreptăţiţi pentru faptul că formularul medical care prezenta cum trebuie să arate documentul a fost emis după demararea concursului.
„Ieri, am primit acasă, în scris, această informare. Tot judeţul ştia, numai eu nu. Ori, conform legii aceasta ar fi trebuit să-mi parvină cu cel puţin 48 de ore înainte de concurs. Ordinul de ministru în care era anexat formularul specific al certificatului medical necesar a fost publicat de «tovarăşul» ministru în 12 februarie, în condiţiile în care posturile au fost scoase la concurs pe 9 februarie. Ei aveau obligaţia legală şi de a posta ordinul emis pe site-ul Ministerului, dar şi al IŞJ Bihor, însă acesta a fost dat pe la colţuri, doar celor care trebuiau să ia concursul acesta. Asta denotă, încă o dată, degrincolada din învăţământul românesc. Când se va valida concursul, voi face paşii următori”, a declarat prof. Iulius Timar.
La concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şcolar general a ajuns doar prof. Lucia Curta.
Oradea. După modelul arhicunoscutei expresii „cei patru evanghelişti sunt următorii trei: Luca şi Matei”, şi la concursul pentru ocupatea postului de inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Bihor, din cei cei candidaţi înscrişi la examenul de ieri, de la Bucureşti, a ajuns doar prof. Lucia Curta, actualmente inspector şcolar general adjunct la IŞJ Arad.
Ceilalţi doi candidaţi înscrişi în cursa pentru şefia Inspectotului Şcolar Judeţean Bihor, prof. Nicolae Avram (în prezent inspector şcolar general pe funcţie) şi prof. Timar Iulius (fost director al Colegiului Tehnic „Horea” Marghita, profesor de matematică şi arbitru de fotbal) nu au mai avut dreptul să se prezinte la concurs. Aceasta pentru că dosarul celor doi a fost respins pe motiv că, în locul certificatului medical necesar pentru încadrarea şi menţinerea într-o funcţie de conducere sau de îndrumare şi de control în învăţământul preuniversitar, ei au depus o adeverinţă medicală.
Detalii
Documentul era specificat şi în art. 234 alin. (1) din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, însă modelul certificatului medical a fost emis printr-un Ordin de Ministru (nr. 3177 emis în 5 februarie 2015 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 114/12 februarie), ulterior demarării concursului, fără a fi comunicat şi inspectoratelor şcolare din ţară.
„Concursul a fost anunţat pe 9 februarie, când formularul în cauză nici nu exista. Noi am depus dosarele înaintea emiterii acestui ordin de ministru în care era anexat formularul specific al certificatului medical necesar. Pe de altă parte, certificarea din partea medicului de medicina muncii – cel care emite astfel de documente-, exista la dosar, dar era reprezentată printr-o adeverinţă medicală parafată, nu de un certificat medical. În plus, în procesul-verbal întocmit odată cu depunerea dosarelor a fost specificat că lipseşte certificatul medical în original, dar derutant a fost faptul că ne-a fost comunicat că cei trei candidaţi din Bihor care şi-au depus dosare se vor prezenta la concurs în data de 19 martie. La o săptămână după această informare a venit o alta în care am fost informaţi că toţi candidaţii care nu au depus certificatul medical în original se află în imposibilitatea de a participa la concurs”, a explicat prof. Nicolae Avram.
Acesta consideră actul solicitat un detaliu nerelevant, cu atât mai mult cu cât, în privinţa sa, nu se punea problema nici a încadrării, nici a menţinerii într-o funcţie de conducere sau îndrumare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!