În perioada 1 – 29 octombrie 2010, bihorenii vor putea depune proiecte de finanţare aferente Măsurii 221 – „Prima împadurire a terenurilor agricole”. „Pentru această sesiune va fi alocată suma de 50.000.000 euro, conform calendarului şi alocărilor indicative pentru sesiunile de depunere aferente anului 2010”, a precizat Florian Vesa, directorul adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Bihor. Fondurile totale nerambursabile alocate acestei măsuri de finanţare sunt de peste 269 de milioane de euro contribuţie publică naţională şi comunitară şi vor putea fi utilizate până în anul 2013.
Beneficiari
Implementarea măsurii are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire. Măsura este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunători, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau, după caz, creşterea biodiversităţii.
Solicitanţii fondurilor nerambursabile pot fi persoanele fizice, inclusiv persoane fizice autorizate, persoanele juridice, grupurile sau asociaţiile de persoane fizice sau juridice, precum şi autorităţile publice locale deţinătoare de teren agricol.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!