Practic, goji va fi inclus în grupa „Fructe mici și bace: coacăze albe şi roşii, zmeură, smochine, cătină, afine”. Valoarea producţiei standard urmând să fie de 3.430,92 de euro, potrivit datelor publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
„Pentru că nu este un arbust fructifer inclus în speciile din Legea pomiculturii, investiţiile le puteţi face prin submăsurile 4.1, 6.1 sau chiar 6.3”, precizează AFIR.
Goji nefiind o specie prioritizată, solicitanţii nu vor beneficia de un punctaj prea bun în cadrul procedurii de evaluare.
Măsuri
Prin intermediul Submăsurii 4.1- Investiții în exploatații agricole, investiții pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și proiectelor pentru modernizarea fermei (în special cele de dimensiuni medii și asocieri de ferme mici și medii) și îmbunătățirea calității activelor fixe, beneficiarii care pot accesa fonduri europene în cadrul acestei submăsuri pot fi fermieri (cu excepția persoanelor fizice neautorizate), cooperative și grupuri de producători (constituite în baza legislației naționale, care deservesc interesele membrilor).
Un obiectiv esențial pentru acest tip de sprijin îl reprezintă creșterea valorii adăugate a produselor agricole prin procesarea produselor la nivelul fermei și comercializarea directă a acestora în vederea creării și promovării lanțurilor alimentare integrate dar și respectarea standardelor comunitare aplicabile tuturor tipurilor de investiții.
Finanțarea nerambursabilă pentru aceste categorii de beneficiari este de 50% (30% pentru fermele de peste 500.000 SO).
De asemenea, precizăm că fondurile europene nerambursabile și contribuția de la Bugetul de Stat pentru anul 2015, aferente Submăsurii 4.1 sunt în valoare de 205.776.952euro.
Scopul investițiilor realizate în cadrul Submăsurii 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri este acela de a sprijini stabilirea pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi unici ai unei exploatații agricole.
Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/ conducători de exploataţie este principalul obiectiv al acestei Submăsuri.
Astfel, tinerii fermieri sunt încurajați să devină competitivi, să se asocieze și să participe la dezvoltarea lanţurilor alimentare integrate. Finanțarea nerambursabilă oferită de Uniunea Europeană pentru proiectele de investiții realizate în cadrul acestei Submăsuri este de 100%.
Sprijinul financiar nerambursabil va fi acordat tinerilor fermieri sub formă de primă, în două tranșe. Astfel, prima tranșă este de 75% din valoarea totală a sprijinului, primită la instalare. A doua tranșă reprezintă 25% și se acordă în maxim 3/5 ani de la primirea deciziei de finanțare.
Fondurile europene nerambursabile pentru anul 2015, alocate de Uniunea Europeană acestei Submăsuri și contribuția de la Bugetul Național sunt în valoare totală de 111.209.889 euro.
Beneficiarii eligibili pentru a primi finanțare nerambursabilă prin Submăsura 6.1 sunt tinerii fermieri (PFA) care se instalează ca șefi unici ai exploatației agricole dar și persoanele juridice (IMM-uri) în care un tânăr fermier se instalează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!