Fundația Comunitară Oradea (FCO) a lansat ieri, 8 noiembrie, apelul de proiecte pentru programul „Fondul Științescu – Oradea 2016”. Prin Fondul Științescu, FCO urmărește să stimuleze interesul şi să dezvolte abilitățile și potențialul tehnic al elevilor din județul Bihor prin finanțarea de proiecte educaționale ce propun o abordare multidisciplinară și aplicată a științelor.
Programul este o inițiativă a Romanian-American Foundation și a fost implementat pentru prima dată în 2015 printr-o ediție-pilot de Fundaţiile Comunitare din Sibiu, București, Iași, Cluj. Anul acesta, Oradea, Bacău, Ploieşti şi Târgu Mureș intră în reţeaua oraşelor care oferă oportunitatea educatorilor pasionați de științe să dezvolte și să deruleze proiecte educaționale creative și inovatoare, bazate pe aplicații practice, cu scopul de a insufla pasiunea lor copiilor şi tinerilor între 6 şi 15 ani.
„Prin acest program urmărim să finanțăm cel mult 15 proiecte în valoare de maxim 12.000 de lei fiecare. Considerăm că apropierea tinerilor de lumea științei este un prim pas în a-i ajuta să înțeleagă utilitatea ei în viața de zi cu zi. Acest program le va trezi interesul pentru științe, le va dezvolta curiozitatea și imaginația, influențându-i în alegerea unei cariere în domeniul STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică)”, se arată în comunicatul celor de la FCO.
Valoarea fondurilor destinate finanțării proiectelor câștigătoare a primei ediții a programului este de 120.000 lei (30.000 USD). Jumătate din această sumă este oferită de Romanian-American Foundation sub forma unei contribuții egale cu suma mobilizată de FCO de la finanțatorii locali. Cei interesaţi de programul „Fondul Științescu” pot să își înscrie proiectele până la data de 23 noiembrie, prin completarea formularului de înscriere disponibil pe pagina web a programului Fondul Științescu Oradea: http://oradea.stiintescu.ro/aplica/.
Detalii despre concurs se pot obține pe pagina de web a programului (http://oradea.stiintescu.ro/) sau pagina de facebook (https://www.facebook.com/stiintescuoradea/). Organizatorii speră și la o implicare cât mai mare din partea finanțatorilor în acest program.
Citiți principiile noastre de moderare aici!