JB&Bihon.ro transmitea săptămâna trecută faptul că la Spitalul Dr. Gavril Curteanu Oradea se va înregistra o premieră, dacă primarul Oradiei, Ilie Bolojan, își va da girul pentru desființarea posturilor de asistent-șef de secție.
Managerul spitalului, ec. Dacian Foncea, explica astfel, că nu se prevede în legea sănătății această funcție și că desființarea posturilor de asistent-șef de secție nu înseamnă că acualii asistenți-șefi de secție, circa 25 la număr la Spitalul Curteanu, vor avea lefuri mai mici. Dimpotrivă, ec. Foncea spunea că li se va acorda indemnizație de 20% pentru munca administrativă de pe secție și vor lucra și ei în ture, deci ar urma să ia leafă mai mare.
Mai mult, Foncea spunea că toate spitalele din țară ar fi în ilegalitate și că, dacă ar ajunge ministru, ar desființa toate posturile de aistent-șef de secție. Asta pentru că, în opinia lui, la spitalele cu până la 400 de paturi se impune un singur asistent-șef pe spital, iar la spitalele cu peste 400 de paturi – un singur post de director de îngrijiri.
Redăm în continuare comunicatul trimis vineri, de manager:
„În înțelesul Legii nr. 95/2006, funcția de asistent medical șef prevazută de art. 185 alin. 2 din lege se referă la funcția de asistent medical șef pe unitate, funcție prevazută în anexa II, Capitoluul I, pct. 1.3 la Legea nr. 153/2017 și utilizată potrivit OMS nr. 834/2011 în unităţile sanitare care au între 301 şi 399 de paturi. Pentru spitalele publice care au peste 400 de paturi utilizează potrivit art. 181 alin. 1 din Legea 95/2006 funcția de director de îngrijiri.
De asemenea art. 185 alin. 1 si alin. 5 din Legea nr. 95/2006 prevede faptul ca secţiile, sunt conduse de un medic şef de secţie care încheie contract de administrare cu o durata de 4 ani. Nu se face niciunde vorbire de asistentul sef secție ca funcție distinctă de conducere, cu post administrativ normat la 8 ore de conducere.
În actele normative care reglementau și reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului din spitalele publice ( OUG nr. 115/2004, Legea nr.330/2009, Legea 153/2017) asistentul medical șef pe unitate face parte din categoria funcțiilor de conducere cu un salariu de bază prevazut funcției de conducere, pe când asistentul medical șef secție are o indemnizatie la salariul de bază aferent functiei de asistent medical principal. Astfel, sarcinile, activitățile si responsabilitățile asistentul medical sef secție erau si ar trebui indeplinite de un asistent medical principal, suplimentar funcției de bază, beneficiind de o indemnizatie la salariului de baza.
In OMS nr. 1224/2010 nu sunt normate posturi de asistent medical sef secție, si nici o alta functie de conducere cu exceptia celor din comitetul director care nu se include în normativul stabilit, a medicului sef sectie ATI si asistent sef la sectia ATI potrivit OMS nr. 1500/2009.
Obligatia unui spital public este de a asigura condiţii de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor nozocomiale, si nu de a mentine blocat pentru activitati administrative ale secției un post normat pentru asistenta medicala la patul pacientului.
Se distige astfel faptul că:
• secția este condusa de un medic sef prin contract de administrare incheiat pe 4 ani, fără a fi dublat sau secondat de un asistent medical șef de secție;
• sarcinile, activitățile si responsabilitățile asistentului medical sef secție se îndeplinesc de un asistent medical principal cu postul normat pe ture la numarul de paturi, suplimentar functiei de bază. Activitatea principala a acestuia va fi de ingrijire a pacientului si secundar activitate administrativa pe sectie.
Din punct de vedere economic (bugetar), nu exista normarea postului de asistent sef sectie, detalierea fiind explicita in actul normativ pentru acordarea unei indemnizatii la salariul de baza de aistent medical principal.
Se concluzioneaza că nu persista in obligatia spitalului public de a avea post de asistent medical sef sectie, atributiile acestei functii putand fi indeplinite suplimentar de un asistent medical principal, iar potrivit OMS nr. 320/2007 obiectul contractului de administrare incheiat cu medicul sef sectie este organizarea şi conducerea activităţii secţiei în scopul furnizării de servicii medicale şi alte servicii, pe baza principiilor privind echitatea, necesitatea, eficacitatea, calitatea şi eficienţa”.
Trimite articolul
XMan, you have an obsession :-)))
Sa vedem cum se descurca acei sefi de sectie slugoi numiti ,care nu au nici macar competentele subalernilor lor nu stiu face o banala ecografie, punctie dau defribilare cu un defribilator portabil ca cel din aeroport dar sunt sefi e sectie ca au costuri minime si origini puternice
Sefi de sectii slugoi si incompetenti directori medicali care impreuna nu fac cat facea dr Maghiar si care au profesionalism indoielnic iar de competente ce sa mai vorbim ca nu stiu efectua o banala ecografie punctie sau definrilare cu un defribilator de aeroport da au origini PUTErnice
Are dreptate omul.. pentru ca fac un pontaj o data pe luna, nu prea se justifica. Oricum sunt sefe doar cele cu pedigree.. In rest doar aere de sef care isi bea cafeaua de la 8 la 16. La munca! nu la intins mana.