Anii au trecut peste bunicii rock-ului, dar acordurile muzicii lor rămân la fel de vii. 20.000 de ardeleni de toate vârstele au populat Cluj Arena vineri seară, pentru a-i asculta pe nişte tipi ce fac istoria muzicii, din 1968 până azi. Deep Purple – un nume legendar, ce a inspirat generaţii întregi de muzică rock. Sexagenarii Ian Gillan (67 de ani), Ian Paice (64), Roger Glover (67), Don Airey (64) şi „tânărul” Steve Morse (58) încă mai pot. „Zdrăngăneala” lor încă sună bine, chiar dacă vocea lui Ian Gillan nu mai rezonează la fel ca-n tinereţe. O muzică pe lângă care hit-urile comerciale difuzate în prostie la radio, azi, pare doar un soi de „plastic-music”. Tobele neobositului Paice, orga lui Airey, succesorul regretatului Lord şi chitarele Morse-Glover au readus în moderna arenă clujeană atmosfera lipsită de inhibiţii a vremurilor când românii doar visau cu ochi deschişi la stilul de viaţă occidental de peste „gard”.
Foc şi fum pe… apă
La 10 fix, aşteptarea de un un vineţiu adânc s-a risipit, când pe scenă s-a rostogolit „mingea de foc” căreia i-au trebuit 40 de ani să ajungă în Ardeal. „Fireball” a deschis concertul, iar fochiştii de pe scenă au continuat în acelaşi stil, cu „Into The Fire”. Purple s-a îngrijit să ofere publicului său hit-urile lor vechi, asortate cu câteva piese şi din albumul pe care tocmai îl promovează – „Now What?!”. Fanii au fost încântaţi să audă cu urechile lor piese ascultate de generaţii la rândul, precum „The Mule”, „Lazy”, „Perfect Strangers” sau „Black Night”, iar Deep Purple i-au asigurat pe un ritm soft că, deşi au deja o vârstă, mai au încă tot timpul din lume. Mesajul piesei „All The Time In The World”, extrasă de pe albumul recent lansat s-a regăsit şi în îndemnul de la final, adresat publicului de către Gillan – „I love you, take it easy!”.
Un moment special s-a consumat atunci când publicul a auzit primele acorduri din piesa-cult „Smoke On The Water”. Stadionul s-a transformat atunci într-un cor imens, solistul provocându-şi fanii să rememoreze împreună cu cei de pe scenă cele petrecute în 71, la Montreux, pe malul lacului Geneva.
Deep Purple a venit, a cântat şi a plecat spre gheizerele islandeze, lăsându-i pe fanii mai melancolici să se întrebe, obsesiv, de ce s-au încăpăţânat să nu cânte îndrăgitele „Soldier Of Fortune”, „Child In Time” sau „When A Blind Man Cries”. Şi sunt de înţeles… „Now What?!” şi „how is that?”, domnilor Gillan, Paice, Glover, Airey&Morse?
Citiți principiile noastre de moderare aici!