[eadvert]
Birta le cere alegătorilor săi să voteze inclusiv echipa de consilieri locali PNL, pentru a susține proiectele orașului și face un scurt rezumat al realizărilor sale ca primar:
„Am realizat un coridor de mobilitate urbană pe axa Centrul Civic – Bulevardul Nufărul – Cantemir. Am reușit să atragem investiții private majore în Oradea, susținând, astfel, creșterea constantă a salariului mediu net în orașul nostru, ce atinge azi 838 de euro/lună. Am investit în sistemul educațional, în cel medical, precum și în plămânul verde al orașului, înființând noi parcuri și pietonalizând noi zone din oraș. Vom continua să o facem, la un nivel tot mai ridicat. Am reușit să dăm în circulație drumul expres Oradea – Autostrada Transilvania, dar am investit și în transportul public, cu tramvaie, autobuze și linie nouă de tramvai. Parteneriatul Primăria Oradea – Consiliul Județean Bihor dă roade, materializându-se în proiecte precum centurile Sânmartin și Sântandrei – date deja în circulație, centurile Oșorhei și Nojorid – aflate în stare avansată de execuție, respectiv Inelul Metropolitan Sud și Centura Biharia, aflate în construcție. Aeroportul Oradea este azi la cele mai înalte standarde, iar zborurile regulate internaționale vor debuta luni, 3 iunie. Am continuat să modernizăm străzi și să amenajăm noi locuri de parcare în cartiere, cât și în zona centrală”.
Obiective majore: Educația și Sănătatea
Florin Birta indică obiectivele majore pentru mandatul următor, în cazul în care va fi ales din nou primar: „Vom investi 211 milioane de euro în infrastructura școlară. Sunt 27 de licee, școli, grădinițe și creșe cu finanțare europeană deja asigurată și alte 10 sunt depuse pentru finanțare europeană. Avem proiectul de dotare a tuturor sălilor de clasă din Oradea cu mobilier și echipamente IT, iar cele două noi creșe din Oradea vor aduce 150 de noi locuri în Nufărul, respectiv pe strada Aluminei. Vom construi o școală nouă în cartierul Nufărul – pe strada Mihály Tompa și, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, vom înființa liceul pentru învățământul dual, pe strada Ceyrat”.
Despre sistemul medical, Birta subliniază investițiile în curs de execuție, la Spitalul Județean: noua policlinică integrată și parcarea supraetajată. În acest an vor începe lucrările la noul Spital de pe strada Vlădeasa, urmând ca și Maternitatea să fie reabilitată energetic.
Florin Birta asigură faptul că Primăria va continua să atragă investiții private și să susțină antreprenoriatul. „Avem proiectele celor două parcuri industriale pentru specializare inteligentă, în zona Căii Sântandreiului și Ioșia Vest. Continuăm să oferim facilități celor care generează locuri de muncă în Oradea și vom dezvolta, în continuare, Incubatorul de afaceri pentru companii creative”.
Oradea Verde și Oradea pietonală
Florin Birta indică parcurile ce vor fi modernizate: Parcul Petofi – aflat deja în execuție, Parcul 1 Decembrie, Parcul Brătianu, Parcul Libertății și lunca Crișului, Parcul 22 Decembrie și Parcul Bălcescu. „Continuăm amenajarea șanțului Cetății, spre strada Griviței, în paralel cu reabilitarea bastionului Crăișorul. Un alt proiect deosebit la care țin: amenajarea pădurii urbane pe malul stâng al Crișului, în zona de vest a orașului. Vom continua să amenajăm parcuri în diferitele cartiere ale orașului”.
Vor fi extinse și spațiile pietonale, după ce în ultimii patru ani s-au pietonalizat Piața Regele Ferdinand, străzile Aurel Lazăr, Libertății, s-au realizat piațetele de cartier, iar lucrările la Piațeta Independenței se apropie de finalizare.
Viitoare pietonalizări: Piața Concordiei (actuala Rahovei), Piațeta Dunărea și reabilitarea pietonalului străzii Republicii. „Vom construi și un nou pod pietonal din zona aquapark-ului Nymphaea, către Cetatea Oradea”, indică primarul Birta (PNL).
Cartiere reabilitate, undă verde și LED
„Transformarea cartierului Nufărul, prin proiectul de regenerare urbană, va reprezenta un pas mare în față pentru calitatea vieții în orașul nostru. Vorbim despre un proiect în premieră, prin care ne propunem să optimizăm spațiile astfel încât să aibă de câștigat atât cei care circulă cu mașina și caută un loc de parcare, cât și iubitorii de spații de verzi, spații de relaxare și, bineînțeles, spații de joacă de cea mai bună calitate. Nu uităm nici de obiectivul pe care ni l-am propus pentru perioada următoare: 200 de blocuri reabilitate în tot orașul – pentru care dorim să accesăm mai multe tipuri de programe și finanțări”, indică Florin Birta, care vorbește și despre nevoia de a continua investițiile pentru fluidizarea traficului și transport public de calitate, unele realizate în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, cât și investind în transportul public.
În anii ce vin, Oradea va pune accentul pe iluminatul public de tip LED, spune primarul, arătând că 10.000 de corpuri vor fi instalate în zona centrală și în cartiere. De asemenea, va fi continuat programul de iluminare LED a trecerilor de pietoni și toate intersecțiile vor fi semaforizate inteligent, printr-un proiect cu fonduri UE.
Turism, tineret și sport
”Brand-ul Oradea este în continuă dezvoltare și vom continua să diversificăm oferta orașului nostru, cu noi festivaluri și evenimente pentru toate vârstele și pentru toate gusturile. Iată două proiecte de referință nu doar pentru Oradea, ci pentru toată zona de vest a țării: Grădina urbană Nufărul și Grădina termală Ioșia. De asemenea, vom construi noul stadion al orașului, de 17.000 de locuri”, arată primarul Florin Birta.
Trimite articolul
XPiste de biciclete? Benzi desemnate pentru transportul in comun? Sau se continua cu politica asta, totul pentru automobil!
-
sunt care folosesc si elicopterul in Oradea! in stilul asta sigur aveti asigurat locul 4 la alegeri!
E buna asta cu calitatea vietii. Oare te cred aia de pe strazile din jururl fabricii Miorita pe care i-ai tinut un an jumate in glod? Sau batranii pe care i-ai fortat sa mearga prin noroaie la piata mare? Sau cei care primesc facturi la intretinere marite de la o luna la alta? Daca da, atunci te merita.
“Oradea Verde și Oradea pietonală” hahahahahaha, asta chiar ca e amuzanta de la unul care vrea sa rada de copaci o strada cum e Armatei romane, sa ingusteze trotuarele si sa o faca la 4 benzi pentru regele automobil. … Cat tupeu, incredibil.
Da. În consecința, după alegeri veți mări iar toate taxele. Nu dau doi bani pe vorbele tale, domnule Birta! Nici pe cele ale numitului Bolojan Ilie. Nu vă votez și pace!
Nu pot sa zis ca dl. primar nu a contribuit, enorm de mult la dezvoltarea orașului însa sunt de acord cu ceilalți, betonați cam mult si “totul pentru automobil”!
Pista de la Episcopia pana in centrul orasului votat de oradeni acum 4 ani unde este?
Stefan cel mare cand va fi reasfaltat?
E plin de denivelari si canale puse aiurea.
Pentru care oradeni oare? Probabil pentru patronii de birturi si unitati de cazare, ca in rest e doar impotriva noastra. Distrugeti totul in cale. Distrugeti zone rezidentiale vechi doar de dragul celor care musai sa circule cu masina pe 4 benzi, faceti poduri unde nu trebuie si bagati trafic nebunesc pe stradute mici si inguste de nu se mai poate dormi din cauza galagiei strazii. Da, unii vor spune ca e progres … doar ca e doar pentru cei care privesc din exterior, trecator, nu pentru cei care sunt permanent implicati. Pentru ei e un regres amar. La fel si fantasticele “centuri” prin localitati —unde ati mai vazut oare centura nou construita prin zone locuite, chiar in interiorul localitatilor? Vezi Osorhei, Alesd, Paleu, chiar si Baile Felix. Lucruri facute sa dea bine la poporul incult.
Oricum , razboiul e deja pierdut, nu ne mai facem bine niciodata!
Ar fi interesant de vazut un raport corect, la obiect , despre corectiile aplicate la proiectele facute prin diverse fonduri. Se pare ca multe din ele sunt musamalizate, cu corectii si de 100% – adica municipalitatea trebuie sa plateasca INTEGRAL costurile proiectelor (asta pentru cei care cred ca totul e gratis si Bolo & Birta fac totul pe bani europeni si pe banii lor de acasa, nu pe banii contribuabililor).
Nu de alta dar presimt cresteri majore de taxe si impozite de la anul viitor….
„Continuăm să investim în calitatea vieții orădenilor”
Aici intra si categoria oradenior care nu-si permit sa mearga la un Aquapark? Sau sa zboare in alte tari de pe aeroportul din Oradea? Toate facute cu taxele lor!
Bună ziua, domnule primar dar gaz în cartierul Mihai Eminescu(Molière,Odesei,Pandurilor) când o să băgați? Este gaz în localitățile limitrofe ale Oradiei și în Oradea nu……de ce oare?
In bunastarea voastra si a firmelor de casa, cu lucrari inutile de strica calitatea vietii
BIRTA cel mai bun primar dupa Bolojan
-
la fel si voua penelistilor ma umflatule, de la tot poporul roman si maghiar in special lui Florinel si Bolojel
-
Erata.
Cel mai nebun dupa Bolojan.
Nu vreau sa fiu rau, dar de ce s-a folosit atat Photoshop, echipa de campanie a facut scoala la fara frecventa?
Bai Primarica ai esuat. Mafia imobiliara a pus stapanire pe Primarie si pocaitii pe Gestapo…aaaa ,… scuze pe politia locala
Uite asa se sterg si lucrurile bune intamplate. Pacat.
Șmecherie cu șurub :
O administrație care ia de la cei mici și dă la cei mari.
Când nu o să mai aibă de unde lua, o să dea vină pe criza mondială.
Mai e putin si scapam de caricatura asta
Alo Florine ! In oradea sunt cele mai mari taxe fin tzara. Trezitzi-va!
Totul facut de mantuiala, cu bani multi pentru firmele de casa. Un oras distrus datorita relei vointe si a incompetentei. Asa sa va ajute Dumnezeu. Eu, familia si toti prietenii pe care-i cunosc NU va vom vota.