PNL Oradea și-a ales sâmbătă noua conducere. Scrutinul a avut loc în Cetatea Oradea. Din cele 283 de voturi exprimate, Florin Birta a primit 273 de voturi.
Din noua echipă de conducere mai fac parte prim-vicepreședinții Liviu Andrica, șeful Administrației Domeniului Public Oradea și Marcel Dragoș, viceprimarul Oradei. Vicepreședinții PNL Oradea, în urma alegerilor de sâmbătă, sunt: Cristian Buzlea, Camelia Dulca, Teofil Filimon, Gabriel Ghilea, Oana Mocan, Arina Moș, Ovidiu Mureșan, Adrian Revnic.
Nu pierd timpul în dispute cu adversarii politici
În discursul său. înainte de alegeri, președintele PNL Oradea a declarat că rezultatele alagerilor locale confirmă faptul investițiile și deciziile care se iau la nivel local sunt aprobate de orădeni.
„Rezultatul alegerilor de anul trecut arată că orădenii apreciază administrația liberală ale cărei rezultate se văd, zi de zi, în orașul nostru. Iar rezultatele se văd pentru că noi nu ne-am pierdut timpul în dispute cu adversarii politici, niciodată nu ne-a interesat cei fac ei, ci ni l-am dedicat propriilor obiective, obiectivului de a aduce în Oradea și în Bihor cât mai multă prosperitate, pentru cât mai mulți oameni”, a declarat Birta.
„În toți acești ani, Primăria Oradea, având o echipă condusă până nu demult de domnul președinte Ilie Bolojan și din care sunt mândru că am făcut parte, a creat premisele dezvoltării economice, sociale și culturale pentru Oradea, generând investiți publice de o amploare fără precedent. Mă voi asigura că eforturile Primăriei vor continua să genereze și alte investiții, iar sectorul privat va cunoaște, la rândul său, o dezvoltare tot mai dinamică. Este dovedit faptul că investițiile tot mai mari din sectorul public atrag alte investiții de anvergură în sectorul privat, benefice comunității, în ansamblul ei”, a mai spus președintele PNL Oradea.
El și-a încheiat discursul subliniind faptul că alegerile din 2024 bat la ușă și că urmează patru ani de muncă asiduă pentru organizația locală, pentru ca PNL să își poată menține poziția de lider la nivel local.
Cei opt vicepreședinți:
Marcel Dragoș și Liviu Andrica au fost aleși prim-vicepreședinți, cu 257 respectiv 224 de voturi. Din Biroul Politic Municipal mai fac parte opt vicepreședinți, 15 membri, precum și trezorierul organizației.
La propunerea președintelui Florin Birta, secretar general al organizației a fost desemnat George Tătar.
Arina Moș – 249 voturi
Camelia Dulca – 244
Cristian Buzlea – 234
Oana Mocan – 234
Teofil Filimon – 224
Adrian Revnic – 212
Gabriel Traian Ghilea – 206
Ovidiu Mureșan – 201
Membri în Biroul Politic al PNL Oradea:
Camelia Buhaș – 238 voturi
Nicoleta Faur – 238
Ligia Burtă – 233
Dinu Negrean – 225
Ioan Lezeu – 223
Răzvan Horga – 215
Romeo Nica – 215
Ligia Oala – 214
Claudiu Oros – 209
Daniel Negrean – 208
Florin Nicoară – 207
Antonia Nica – 206
Ramona Mateaș – 205
Daniel Drugaș – 202
Georgia Serțe – 189
Trezorier: Maria Ardeleanu – 276
Discursul președintelui PNL Oradea, Florin Birta, integral:
Dragi colegi liberali,
În ciuda provocărilor uriașe generate de pandemie, anul 2020 ne-a dovedit că orădenii îi prețuiesc pe cei care fac cu adevărat ceva pentru comunitatea în care trăiesc. Rezultatul alegerilor de anul trecut arată că orădenii apreciază administrația liberală ale cărei rezultate se văd, zi de zi, în orașul nostru.
Iar rezultatele se văd pentru că noi nu ne-am pierdut timpul în dispute cu adversarii politici, niciodată nu ne-a interesat cei fac ei, ci ni l-am dedicat propriilor obiective, obiectivului de a aduce în Oradea și în Bihor cât mai multă prosperitate, pentru cât mai mulți oameni.
Obiectivele PNL Oradea au fost și sunt aceleași cu interesele Oradiei și ale orădenilor. Noi, liberalii orădeni, nu facem politică de dragul politicii. Nouă nu ne plac mizele mici, fără legătură cu agenda cetățeanului. Mereu ne-am propus și vom continua să ne propunem ca prin acțiunile noastre să contribuim și mai departe la dezvoltarea accelerată a municipiului Oradea și a județului Bihor.
Suntem mândri de Oradea și este datoria noastră, a echipei PNL Oradea, să le dăm orădenilor și bihorenilor multe alte noi motive de mândrie. Nu doar că dorim, dar și luăm măsuri concrete ca orădenii – iar de câteva lunii toți bihorenii – să se simtă tot mai bine la ei acasă, iar tânăra generație să remarce că administrația liberală muncește pentru a-i face să aibă motive să rămână acasă. Vrem ca viitorul tinerilor noștri să arate bine în Oradea, acasă, nu risipiți printre străini.
În toți acești ani, Primăria Oradea – având o echipă condusă până nu demult de dl. președinte Ilie Bolojan și din care sunt mândru că am făcut parte – a creat premisele dezvoltării economice, sociale și culturale pentru Oradea, generând investiții publice de o amploare fără precedent.
Mă voi asigura că eforturile Primăriei vor continua să genereze și alte investiții, iar sectorul privat va cunoaște, la rândul său, o dezvoltare tot mai dinamică. Este dovedit faptul că investițiile tot mai mari din sectorul public atrag alte investiții de anvergură în sectorul privat, benefice comunității, în ansamblul ei. Sunt convins că această spirală pozitivă va genera o dezvoltare susținută a orașului nostru, în folosul tuturor..
Cu certitudine, Oradea de mâine se construiește azi. Cum?
Cu o tradiție locală ancorată cu mândrie în trecut, dar care privește cu încredere în viitor;
Cu o administrație care își tratează contribuabilii cu respect, în mod competent și onest;
Cu un oraș pentru fiecare: cu trafic fluent și transport public de invidiat; cu zone verzi tot mai bogate și infrastructură sportivă modernă; cu investiții masive în sănătate și educație; cu locuri de muncă tot mai generoase, și cu o dinamică socială și culturală care să-i entuziasmeze pe tineri și nu doar pe aceștia.
În ce mă privește, așa cum sunt mândru de orașul care mi-a încredințat deosebita onoare de a-i conduce destinele, vă asigur că sunt cât se poate de mândru de echipa mea. Sunteți voi toți, echipa PNL Oradea!
Un singur om nu poate muta munții. Dar, împreună, putem înlătura orice obstacole. Iar încrederea reconfirmată cu care ne învestesc orădenii ne obligă să rămânem dedicați obiectivelor noastre de performanță.
Istoria recentă ne-a demonstrat constant că performanțele politice ale echipei PNL depind în mare măsură, cum e și normal, de performanțele administrative ale echipei din Primăria Oradea. Deși suntem abia în 2021, putem să ne gândim serios că anul 2024 bate la ușă. Prin urmare, nu e timp de relaxare. Ne așteaptă patru ani de muncă asiduă în folosul orașului, la fel ca în ultimii 12 ani.
Parteneriatul dintre Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor permite proiecte tot mai mari și mai ambițioase, folositoare Oradiei și județului, în ansamblul său. De aceea, am încredere că realizările noastre cele mai mari încă ne așteaptă, sunt în față.
Știu că și voi, dragele mele colege și dragii mei colegi, gândiți la fel. De aceea, mizez în continuare pe sprijinul vostru consistent, pentru ca obiectivele prezente și viitoare ale echipei noastre liberale să fie reconfirmate și chiar depășite, în 2024!
Vă mulțumesc pentru încredere. Doamne ajută!
Trimite articolul
Xsa curga betonul din belsug
“obiectivului de a aduce în Oradea și în Bihor cât mai multă prosperitate, pentru cât mai mulți oameni”, “a creat premisele dezvoltării economice, sociale și culturale pentru Oradea”, “dar și luăm măsuri concrete ca orădenii – iar de câteva lunii toți bihorenii – să se simtă tot mai bine la ei acasă“ Ce vrăjeală, ce texte, ține cât ține. Care prosperitate dom’ premar, avem printre cele mai mici salarii din țară, date certe, dovedite, 13 ani de administrație liberală nu au fost suficienți se pare ca acestea să crească. Care cultură dom’ premar? Cea izgonită, comasată, prigonită pe criterii de performanță? Cea puternic finanțată oriunde în lume, mai ales în pandemie? Orădeanu să se simtă acasă? Vă cred și eu, avem cele mai mari taxe, cele mai mari impozite, ni se pune bocancu pe gât să ne renovăm fațadele, să poată face soția poze la Oradea Heritage. Halal acasă! Acasă e pentru cei ce pun botu la propaganda mizeră ce o faceți de ani de zile, la lucrări proaste făcute de aceleași firme prietene nepenalizate, ale acelorași personaje, la directori de regii vicepreședinți de partid, la directori de primărie ce expropriază pentru proprii interese. Dramatic de fain, știm, ne mutăm la Vaslui sau Alexandria, Sânmartinu e prea rarefiat, mulțumim.
-
Multi postaci avem pe aici, nimic nu va multumeste. Important e ca se face, nu conteaza ce si cum, iar foarte bine ca se platesc taxe, ele merg in investitii
-
Spus ca un adevarat comunist! Bravo Drop din Teleorman.
-
Asa e bine ca se face, mult, prost si fara rost
-
-
Si iar posta un comentariu critic si acid postacu’ de serviciu simpatizant sau membru marcant PSD-ist !!
Futu-va-n maxilarul superior de lichele neocomuniste!!
Viitorul presedinte al tarii, si Bolojan prim ministru
Parcarea Vointa trebuie finalizata pina in 24.07.2021,aici sa votat prelungirea termenului de predare Domnule Primar.
Mare hom, mare caracter, mare pupil!!! Stie bolovan! Asta este cel mai bun dintre cei mai buni din pnl Oradea? Vai si amar!
-
Daca-ti iau degetul mare de la mana dreapta si ti-l var in găuoz, oare se numeste viol, fraiere ??
Multi kktzi sunteti prezenti cu postari aici.
Si multi mancati acelasi kkt !!-
Dai tu degetul mare la nevasta, ca altceva nu poti. Sobolan PNL ce esti cu dezvoltarea ta (sifonari de bani).
-