Deputatul Florica Cherecheş (PNL) şi-a întărit poziţia publică împotriva gazelor de şist la finalul anului trecut, printr-o declaraţie politică în Parlament. Cherecheş cere amânarea exploatării gazelor de şist, până la noi tehnologii neinvazive asupra mediului şi sănătăţii oamenilor. Un moratoriu „asupra prospecţiunilor, explorării şi exploatării gazelor de şist, cel puţin până în momentul în care se va descoperi o tehnologie de exploatare sigură care să nu pună în pericol viaţa, sănătatea şi intereselor cetăţenilor pe care îi reprezint”.
Jandarmii… gazelor
Florica Cherecheş vede cum gazele de şist sunt „motivul divizării unei societăţi”. „S-a ajuns până acolo încât ţărani români care se opun paşnic explorării şi exploatării gazelor de şist să fie urmăriţi de autorităţi, ridicaţi de jandarmi şi chiar bătuţi, uneori doar pentru că s-au rugat în timpul unor proteste”, transmite parlamentarul, făcând referire la confruntările de la Pungeşti, dintre Jandarmerie şi protestatari.
În declaraţia sa, deputatul Cherecheş dă exemplul unor state care au interzis deja extrem de controversata tehnologie a fracturării hidraulice a rocilor, pentru extragerea gazelor de şist: unele state din SUA şi America de Sud, Franţa, Germania şi Bulgaria. „S-a văzut că tehnologia de exploatare folosită, fracturarea hidraulică orizontală, precum şi conţinutul soluţiei de fracturare sunt riscante, ducând la împrăştierea în apele şi straturile de rocă din subsol, dar şi în sol, a unor substanţe foarte periculoase pentru viaţa omului şi animalelor, la infiltrări de gaz în rezervele de apă şi în unele cazuri chiar la alunecări de teren şi cutremure”, susţine parlamentarul PNL, care consideră că „instalaţiile de exploatare a gazelor şi petrolului de şist sunt adevărate bombe chimice pe termen lung” şi că acestea „afectează în mod direct şi dramatic alte sectoare ale economiei, care sunt capabile să asigure o dezvoltare sănătoasă şi sustenabilă a României. Mă refer aici la agricultură şi turism”.
Problema Felix
Florica Cherecheş face referire la cele patru perimetre de exploatare a hidrocarburilor din judeţul Bihor şi la pericolul în care se află Băile Felix. „Aceste exploatări vin şi se închid după un număr de ani, dar agricultura şi turismul asigură un mod de viaţă decent, sănătos, pe o durată de timp mult mai mare, iar staţiunea Băile Felix a dovedit din plin acest lucru”, susţine Cherecheş, care ţine, însă, să precizeze că nu este „împotriva tuturor exploatărilor de gaze şi petrol. Este nevoie de ele, pentru că România trebuie să îşi reducă dependenţa energetică de alte state şi e firesc să îşi exploateze resursele proprii, dar acest lucru trebuie să se facă în condiţii sigure pentru om şi mediu, fără a afecta şi alte sectoare economice. Nu sunt nici împotriva exploatării gazelor de şist, cu condiţia ca ea să se facă în regiuni nepopulate, aşa cum există în unele zone din SUA sau alte ţări, dar nu şi în România”.
Parlamentara face, la rându-i, referire la dreptul constituţional privind ocrotirea sănătăţii şi la un mediu sănătos şi solicită autorităţilor „o totală transparenţă şi o informare continuă şi corectă a publicului larg”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!