Declarația unică se completează şi se depune, până la data de 25 mai 2021, de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi din România sau din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.
Modele de Declarații
Pentru a veni în ajutorul persoanelor fizice care au obligația depunerii, în anul 2021, a declarației unice, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziție mai multe modele pentru completarea acesteia. Modele sunt pentru cazurile: persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse în sistem real; persoanelor care obțin venituri din activități independente impuse la norma de venit; persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contracte de închiriere în lei și valută); persoanelor care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor (contract de închiriere în lei); persoanelor fără venituri care optează pentru plata contribuției la sănătate.
[eadvert]
Fiecare model de completare poate fi descărcat gratuit de pe portalul-ul ANAF din Secțiunea asistenţă pentru contribuabili, Subsecțiunea Servicii oferite contribuabililor/ Ghiduri curente și alte materiale informative/ Modele de completare a declarației unice. Acestea conțin indicații vizuale pentru completarea secțiunilor declarației unice în funcție de venitul obținut.
Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin organelor fiscale astfel: apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call – center, la numărul de telefon 031.403.91.60; prin e-mail, accesând Formularul de contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV).
Fiscul recomandă depunerea declaraţiei unice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Asta înseamnă: prin intermediul serviciului SPV, disponibil pe site-ul ANAF sau prin intermediul serviciului “Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat. Declaraţia unică se poate depune şi în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau prin poştă, cu confirmare de primire.
ANAF a creat pe portalul instituțional o rubrică în care se regăsesc toate informațiile detaliate despre declarația unică (Ghid de completare, Formularul 212 pentru descărcare, baza legală etc.).
Declarația unică în Bihor
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor recomandă contribuabilor bihoreni să se grăbească cu depunerea Declarației unice. Pentru depunerea acesteia mai sunt 15 zile, din care doar 11 zile sunt zile lucrătoare, pentru ca declarația să fie depusă în termen. Pe lângă variantele de depunere online prin SPV, Declarația unică se poate depune și în format hârtie la ghișeul organului fiscal.
Prin organ fiscal competent, înțelegem în județul Bihor, sediul din Oradea al fiscului, respectiv din Aleșd, Beiuș, Marghita, Salonta, în funcție de domiciliul fiscal al contribuabilului-persoană fizică.
Declarația unică are două secțiuni: definitivarea venitului net și a obligațiilor fiscale aferente (impozit pe venit, contribuții sociale și contribuții sociale de sănătate) pentru anul 2020 și estimarea venitului net și a obligațiilor fiscale aferente, pentru anul 2021.
„Rugăm contribuabilii să opteze, în limita posibilităților lor, pentru transmiterea electronică a declarației unice, în termen, pentru a evita formarea cozilor la unitățile fiscale, în preajma ultimelor zile de depunere în termen a declarației, având în vedere că la Oradea încă sunt așteptate aproximatic 4.000 de declarații unice, ceea ce reprezintă 70% din numărul declarațiilor unice depuse în format hârtie, în anul 2020, iar capacitatea unităților fiscale este limitată și din cauza pandemiei”, transmite Ioan Mihaiu, șeful AJFP Bihor.
Trimite articolul
XCel mai tare ii hidrantul din spatele biroului. Ii clar ca institutia are toate avizele ISU
Am si eu o intrebare. ISU Bihor nu autosesizeaza ilegalitatea ? adica hidrantul este blocat si legea spune ca nu este voie sa fie in fata lui nimic si trebuie lasat culoar pentru siguranta. bine ca la firme mici ei vin si amendeaza pe cetatean daca gaseste in fata hidrantului o galeata….