Funcţionarii din Finanţele bihoreneau început ziua de marţi cu banderole albe pe mână. Potrivit lui Dorin Miclea, preşedintele sindicatului Sed Lex Bihor, 750 de funcţionari din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor sunt în grevă japoneză pe tot parcursul zilei. Acest lucru nu afectează desfăşurarea programului instituţiei. Greva, denumită „Grevă pentru responsabilitate guvernamentală”, este prima etapă dintr-o serie de alţi paşi ce vor fi făcuţi ulterior de sindicalişti.
Solicitări
„Solicităm, în primul rând, rediscutarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2009, privind politizarea funcţiilor publice. Funcţionarii publici au dreptul la o carieră profesională, iar OUG 37/2009 le îngrădeşte dreptul de a promova”, susţine Dorin Miclea.
Al doilea aspect al grevei japoneze este micşorarea decalajului între salariul minim şi maxim al funcţionarilor publici. „Solicităm micşorarea decalajului între salariul minim şi maxim al funcţionarilor publici de la 1 la 15, la 1 la 10, la fel ca în Uniunea Europeană. Nu este normal ca un referent începător să aibă un salariu de 600 de lei, iar un magistrat peste 8.000 de lei”, este de părere liderul Sed Lex.
Pe de altă parte, funcţionarii publici mai cer modificarea Legii 188, a funcţionarilor publici, care le interzice acestora de a mai desfăşura alte activităţi. „Funcţionarii publici nu au dreptul să desfăşoare alte activităţi pentru a realiza venituri, ceea ce nu este normal”, consideră Dorin Miclea.
Acesta ne-a informat că, în caz că cei în drept nu se vor sensibiliza, după greva japoneză va urma o grevă de avertisment de două ore, urmată apoi de greva generală, conform unui program ce va fi anunţat ulterior.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!