Începând cu obligaţiile cu termen de declarare 25.11.2010, contribuabilii mari şi mijlocii, precum şi sediile secundare ale acestora au obligaţia depunerii declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă prin intermediul Sistemului Electronic Naţional.
„Alţi contribuabili, decât cei mari şi mijlocii, pot utiliza metoda de declarare prin intermediul Sistemului Electronic Naţional, ca metodă alternativă de declarare”, a precizat Ioan Mihaiu, directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor.
Semnarea declaraţiilor fiscale se realizează prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor acreditat de servicii de certificare.
Această metodă a dat rezultate la marii contribuabili, unde gradul de conformare voluntară a crescut la 97%, se arată în referatul de aprobare a actului normativ. Declaratiile fiscale se vor depune pe site-ul www.e-guvernare.ro, în condiţiile prevăzute în HG .1085/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Declaratiile fiscale pot fi depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în baza deţinerii unui certificat calificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat, înscris în Registrul furnizorilor de servicii de certificare, potrivit Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică.
În Bihor
În urmă cu o lună, în judeţul Bihor erau înregistraţi 503 contribuabili mijlocii şi 715 puncte de lucru ale contribuabililor mijlocii şi mari. „Avem 1.281 contribuabili mijlocii şi puncte de lucru ale altor contribuabili mijlocii şi mari care vor trebui să depună declaraţiile online”, preciza, în luna septembrie, Ioan Mihaiu.
Dintre aceştia doar 34 depuneau efectiv declaraţiile online. „La 31.08.2010 au depus documentele şi au solicitat utilizarea certificatului digital 1.755 de contribuabili. Aceştia aparţin atât contribuabililor mijlocii şi mari, cât şi contribuabililor mici, care pot opta şi ei pentru depunerea declaraţiilor online”, a specificat directorul Finanţelor bihorene.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!