Anchetatorii au ridicat documente financiar-contabile, pentru a strânge probe într-un caz în care sunt vizate acuzații de evaziune fiscală și de comitere a unei infracțiuni prevăzută de legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Concret, administratorul firmei este suspectat că, în perioada martie 2022 – august 2023, ar fi reținut obligațiile fiscale cu stopaj la sursă, respectiv contribuția de asigurări sociale, contribuția pentru asigurări de sănătate și impozitul pe veniturile din salarii, datorate de către societate, dar nu le-ar fi virat la bugetul de stat, în cel mult 60 de zile de la termenul prevăzut de lege. Polițiștii au stabilit că prejudiciul care ar fi fost cauzat în acest fel bugetului de stat este de aproximativ 600.000 de lei.
În privința acuzațiilor de evaziune fiscală, cercetările polițiștilor SICE Bihor au arătat că, în noiembrie 2022, administratorul firmei ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societății cheltuieli fictive, reprezentând servicii cu chirii, în valoare de 245.181 de lei. Scopul a fost să nu plătească TVA și impozit pe profit de 65.000 de lei, au explicat anchetatorii.
„Totodată, în perioada iunie 2022 – aprilie 2023, în calitate de administrator al societății comerciale, bărbatul ar fi omis să înregistreze, în tot sau în parte, în evidențele contabile ale societății, operațiunile comerciale derulate cu clienți, persoane juridice, în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului general consolidat al statului, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 190.000 de lei, reprezentând TVA”, a transmis comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Până în acest moment, a fost estimat un prejudiciul total de 855.000 de lei, sumă ce reprezintă TVA, impozit pe profit și contribuții cu stopaj la sursă. Din această sumă au fost recuperați aproximativ 230.000 de lei, după ce administratorul firmei din Beiuș a făcut niște plăți la bugetul de stat.
Perchezițiile din Beiuș au avut loc în cadrul operațiunii „Jupiter”, iar polițiștii SICE Bihor au anunțat că vor continua cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!