Acest ultim eveniment înainte de intrarea în vacanta va aduce în fata participantilor, persoane juridice sau fizice, cele mai noi instrumente de credit de pe piata româneasca de profil. Contextul în care se organizeaza târgul este unul extrem de favorabil, având în vedere faptul ca BNR a decis sa dea mâna libera bancilor comerciale în privinta înlesnirii conditiilor de creditare.
„Va urma o perioada în care vom asista la o adevarata batalie, cu efecte pozitive pentru investitori, a celor care acorda finantari în conditii avantajoase. Sunt sigur ca vor aparea multe produse noi, cu ajutorul carora finantatorii sa încerce cucerirea pietei”, declara Ioan Lucian, presedintele Federatiei Patronilor Bihor.
Participare numeroasa
Toate cele 22 de banci prezente în România, dintre care 21 au sucursale si în Bihor, 15 firme de leasing si numeroase fonduri de investitii au primit deja invitatia de a participa cu standuri la manifestarea oradeana. „Tinta noastra însa este Mugur Isarescu, pe care îl dorim prezent la târg”, marturiseste presedintele FPB.
Alaturi de el, la conferinta de presa de ieri, au fost si cea mai recenta „achizitie” a FPB, noul director executiv al asociatiei patronale, Marius Selegean, cel care se si ocupa de organizarea evenimentului, dar si Angela Coita, inspector financiar-bancar si Adina Rada, membra în Colegiul permanent al FPB.
Potrivit estimarilor facute de organizatori, peste 450 de reprezentanti ai unor firme si 3.000 de persoane fizice vor vizita standurile Târgului Finantatorilor. Sunt asteptati, în calitate de vizitatori si reprezentanti asociatiilor patronale afiliate la Uniunea nationala a Patronatului Român, precum si ai confederatie transilvanene a patronilor.
Birta Dan
Citiți principiile noastre de moderare aici!