Tinerii care provin din grupuri marginalizate, precum și specialiștii din domeniul educației și sănătății vor primi locuințe cu consum redus de energie. Luni, 11 iulie 2022, s-a deschis apelul de proiecte al Ministerului Dezvoltării pentru finanțarea construcției a peste 5.522 de locuințe nZEB pentru aceste categorii de persoane. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va aloca, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 370 milioane de euro în acest scop.
[eadvert]
„Am evaluat nevoile de dezvoltare ale comunităților și, în orașele mari, cererea de locuințe pentru tineri este o provocare importantă. De aceea, Ministerul Dezvoltării, din PNRR, va finanța construcția unor locuințe cu consum de energie redus, care provine din surse regenerabile, și care vor fi dotate cu sisteme inteligente pentru managementul rețelelor de climă, termoficare și iluminat”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Proiect tip
Beneficiari ai acestor tipuri de finanțări sunt autoritățile locale. Ministerul oferă autorităților publice locale, care pot accesa aceste fonduri, și un proiect tip, conform cu reglementările, care are toate avizele necesare și este ușor de implementat.
„Fiecare unitate administrativ-teritorială poate crea și construi un proiect propriu sau poate folosi proiectul tip pus la dispoziție de Ministerul Dezvoltării”, a precizat Cseke Attila. Aceste proiecte tip sunt pentru clădiri cu câte șase apartamente de două camere și 65 de metri pătrați. Proiectele trebuie adaptate doar terenului pe care vor fi construite.
Clădirile nZEB
Clădirile nZEB (near-Zero Energy Building) vor fi dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puțuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10 grade Celsius, indiferent de anotimp. Vara poate fi folosit pentru răcirea locuinței, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi locuința pornind de la 10 grade. Locuințele vor avea sisteme inteligente, digitale de management al acestor resurse.
„În acest fel, cheltuielile acestor locuințe vor fi mici – un aspect important în contextul creșterii prețurilor la energie. În același timp, aceste locuințe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, vor fi sustenabile și prietenoase cu mediul”, a conchis Cseke Attila.
Citiți principiile noastre de moderare aici!