Astfel, conform listei publicate, proiectele a 154 de solicitanţi au fost declarate admise obţinând punctaje între 66 şi 106,8. Totuşi, conform AM POSCCE, pot fi finantate, în limita bugetului total alocat apelului (450 milioane lei), doar proiectele conform listei preliminare care au întrunit un punctaj minim de 89,10 puncte. Din judeţul Bihor, pe lista firmelor care vor primi finanţări se regăseşte Selina, cu un punctaj de 96,25, finanţarea solicitată fiind de circa 20 milioane de lei. Alte firme din Bihor care au avut proiecte admise, dar sub punctajul de finanţare, sunt SC Zucchetti SRL cu 88 de puncte şi Hannil Electronics cu 72,60 de puncte.
Solicitanţii au la dispoziţie zece zile calendaristice de la primirea scrisorii de aprobare/respingere pentru depunerea unor eventuale contestaţii. În cazul în care se doreşte obţinerea punctajului detaliat al evaluării tehnico-financiare (grila), se va formula o solicitare scrisă adresată Autorităţii de Management.
După procesarea contestaţiilor şi întrunirea Comitetului de selecţie se va publica lista finală, iar beneficiarii selectaţi vor fi invitaţi să depună documentele necesare întocmirii contractului de finanţare.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!