Câteva afaceri mici, la început de drum, din mediul urban, dar şi din comunităţile rurale din judeţul nostru, vor fi ajutate să crească şi să se dezvolte. În spiritul misiunii caritabile de peste 15 ani, desfăşurată pentru comunităţi defavorizate din judeţul Bihor, Clubul Rotary Oradea a iniţiat un program de susţinere şi promovare a micilor afaceri bihorene.
Urmare a unui proiect de educaţie vocaţională, derulat în anii 2014-2015, în parteneriat cu Cluburile Rotary Salida şi Modesto din California (SUA), rotarienii orădeni au descoperit un potenţial remarcabil de creştere şi dezvoltare antreprenorială în rândul unor proprietari de mici afaceri, la început de drum din Bihor.
„Studiile şi evaluările efectuate în România indică segmentul antreprenorilor la început de drum, în special din mediul rural, ca având un potenţial bun de dezvoltare cu condiţia motivării şi susţinerii acestora în etapa de start-up a afacerii. În etapele de început, în demararea micilor afaceri se regăseşte cel mai adesea riscul de blocaj financiar, descurajare şi abandon, segmentul afacerilor start-up fiind cel mai expus în acest sens”, a declarat Daniel Vlad, preşedintele Clubului Rotay Oradea.
Astfel, cu sprijinul celor două Cluburi Rotary din California şi beneficiind de suportul şi expertiza de specialitate a Romcom IFN, Rotary Oradea a creat un program de educaţie şi sprijin pentru antreprenori. Aceştia vor primi consultanţă pentru dezvoltare antreprenorială, dar şi o microfinanţare – sume cuprinse între 3.000 şi 16.000 lei, sub formă de împrumut, pentru consolidarea şi dezvoltarea afacerii.
Reguli de finanţare
Microfinanţările vor fi acordate pentru perioade de 6 luni şi 3 ani, în condiţii de costuri reduse (împrumut cu dobândă „zero”), imprumutaţilor fiindu-le perceput doar un comision de adminstrare de 5% pe an, fără alte costuri suplimentare.
Afacerile dezvoltate de femei şi cele din mediul rural au prioritate la acordarea microfinanţărilor, Clubul Rotary având ca obiectiv instruirea şi pregătirea a cel puţin 150 de antreprenori şi viitori antreprenori, acordarea a 50 de împrumuturi şi contribuţia la crearea a minim 100 de locuri de muncă în cadrul afacerilor finanţate pe parcursul următorilor 5 ani de derulare a proiectului.
„Primim orice persoană doritoare să dezvolte o afacere, dar căutăm antreprenori la început de drum, determinaţi şi ambiţioşi cu o înaltă etică şi onestitate în relaţiile inter-umane şi de afaceri, care demonstrează cunoştinte şi competenţe antreprenoriale pentru a se dezvolta, atât pe sine cât şi propria activitate”, a mai punctat Daniel Vlad.
Selecţia acestor antreprenori va avea loc în cadrul unor evenimente speciale de promovare a educaţiei şi oportunităţilor antreprenoriale desfășurate sub denumirea de Arena Rotary, unde solicitanţii se vor prezenta, îşi vor prezenta planul de afaceri şi cererea de finanţare căutând să convingă juriul desemnat de membrii Clubului Rotary Oradea.
Programul de Microfinanţare Rotary va fi lansat luni, 27 Iunie, ora 17:00, la Hotel Ramada Oradea, ocazie cu care va avea loc primul eveniment Arena Rotary la care s-au înscris 5 antreprenori. La eveniment vor fi prezenţi: un reprezentant al Districtului Rotary din California – SUA – Susan Martin, expert în finanţarea afacerilor, Dorothy Bizzini, fost Guvernator Districtual.
La evenimentul de deschidere sunt aşteptaţi toţi cei pasionaţi de dezvoltare antreprenorială şi construirea afacerilor, organizatorii urmărind, pe termen mediu şi lung, dinamizarea şi întărirea mediului antreprenorial bihorean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!