În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii Secţiei Rurale Ştei au executat un filtru pe DN 76, în Sudrigiu, pe linie silvică.
Astfel, la ora 23:40, pe D.N. 76, l-au depistat pe G.A.I. (24 ani), din Pietroasa, care transporta peste 36 de metri cubi de cherestea şi grinzi, de esenţă răşinoase, cu un autotractor.
Iar la ora 03:00, pe DN 76, poliţiştii pe C.V.A. (32 ani), din Bunteşti, care transporta 22 mc de lemn de foc paletizat cu un autotractor. Însă cum în ambele cazuri în avizul de însoţire al mărfii, nu era trecută provenienţa lemnului, lemnul a fost confiscat iar şoferii au fost amendaţi cu câte 2.000 de lei.
Tot în zori de zi
Iar miercuri, la ora 04:30, în satul Şoimi, poliţiştii beiuşeni l-au depistat pe salontanul S.M. (37 ani) care transporta cu o autoutilitară zece metri cubi de lemn de foc, de esenţă fag şi gorun, fără acte de provenienţă. Materialul lemnos a fost confiscat şi predat la Primăria Căpâlna, iar salontanul a fost sancţionat contravenţional cu 2.000 de lei.
Caz penal la Balc
Joi, la ora 14:00, poliţiştii Secţiei Rurale Marghita l-au prins în flagrant, într-o pădure din Balc, pe localnicul R.T. (53 ani), care tocmai tăiase ilegal, 13 arbori nemarcaţi, de esenţă cer. Prejudiciul, în valoare de 1.800 lei, a fost recuperat integral iar săteanul este cercetat penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!