Festivalul Internaţional de Film Transilvania îşi propune promovarea artei cinematografice, prezentarea celor mai importante filme ale momentului, după criterii ce ţin de originalitatea subiectelor şi forţa imaginilor. Este un festival al viziunilor proaspete şi pline de imaginaţie ce poposește în marile orașe ale țării: Oradea, Iași, Carei, Satu Mare, Arad, Năsăud, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Galați, Deva, Timișoara, Sf. Gheorghe, Ploiești.
Seria filmelor TIFF va debuta cu Gloria/ Glory (r. Kristina Grozeva, Petar Valchanov), film recompensat cu Mențiunea specială a Juriului la TIFF, care prezintă povestea unui bărbat care găsește milioane de leva pe șine, le predă statului și se trezește că obține în schimb un ceas stricat,
Apoi, cinefilii vor avea ocazia să vizioneze Dalida (r. Lisa Azuelos), drama biografică bazată pe viaţa legendarei cântăreţe, Nebune de fericire/ La pazza gioia (r. Paolo Virzì), un film exuberant adus de la Cannes despre prietenia plină de surprize dintre două femei care se cunosc într-o clinică de psihiatrie, sau Dumnezeu să ne ierte/ Que Dios nos perdone (r. Rodrigo Sorogoyen), un thriller captivant plasat în Madrid, multi-premiat în ultimul an.
Spectatorii se vor delecta urmărind comedia Complet străini/ Perfetti sconosciuti (r. Paolo Genovese), despre un grup de prieteni care decid să-și lase la iveală secretele ascunse în telefoanele mobile, cu efecte dintre cele mai neașteptate. Un film puternic, (M)ucenicul (r. Kirill Serebrennikov) este drama unui adolescent din Rusia care-și confruntă apropiații folosind Biblia ca armă.
Povestea iubirii, noul film al lui Radu Mihăileanu, parțial filmat în România, cu vedete ca Derek Jacobi, Gemma Arterton, Sophie Nelisse și Eliot Gould în distribuție, va putea fi vizionat în aer liber alături de Planeta Petrila (r. Andrei Dăscălescu), distins cu Premiul Publicului pentru film românesc la TIFF, Ultimul căldărar, regizat de fotograful Cosmin Bumbuț și Elena Stancu și recompensat cu Premiul pentru debut la TIFF, Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu), un documentar despre situația tragi-comică a agriculturii românești, La drum cu tata (r. Anca Miruna Lăzărescu), Vara s-a sfârșit (r. Radu Potcoavă), comediile Afacerea Est (r. Igor Cobileanski) și Două lozuri (r. Paul Negoescu), sau thriller-ul Câini (r. Bogdan Mirică).
Locaţia din Oradea unde va fi amplasat ecranul pentru vizionarea filmelor urmează să fie anunţată. De asemenea, programul exact al filmelor care vor rula la Oradea urmează să fie stabilit.
Toate filmele vor fi subtitrate în limba română, iar detalii despre filme și program găsiți pe site-ul www.tiff.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!