Noua stagiune a Filarmonicii de Stat Oradea se va deschide pe 15 septembrie, de la ora 19:00, în Cetatea Oradea – Curtea interioară. „Sub titlul Via Vita, această stagiune își propune să inițieze melomanii orădeni într-un drum al cunoașterii muzicale”, se anunţă în comunicatul Filarmonicii.
[eadvert]
Programul noii stagiuni va cuprinde: concerte simfonice, concerte vocal-simfonice, concerte educative, opere în concert, evenimente importante ce vor marca diverse activități din lumea muzicală.
Melomanii vor avea pe scenă, în deschiderea stagiunii, corul și orchestra filarmonicii alături de soliști și invitați speciali, într-un concert extraordinar. Filarmonica îl va prezenta în prima întâlnire cu publicul pe Carl Orff, compozitor, dirijor, muzicolog şi pedagog german, considerat un inovator al genului liric. „Inspirându-se adesea din muzica medievală, acesta a compus cantate scenice (Carmina Burana, Catulli Carmina, Triumful Afroditei), câteva opere (Luna), muzică de scenă, poeme simfonice, muzică de cameră, lucrări corale. Este autorul unui sistem original de educaţie muzicală, expus în lucrarea Schulwerk (1933)”, se arată în prezentarea evenimentului.
Cantata Carmina Burana, având subtitlul Cantiones profanae cantaribus et choris cantoridae comitantibuss instrumentis atque imaginibus magicis, a fost compusă de Carl Orff între 1935-1936, pe baza unor texte şi melodii medievale din sec. XII-XIII, descoperite în anul 1803 într-o mănăstire benedictină din Alpii bavarezi şi publicate în anul 1847. Lucrarea a fost interpretată pentru prima dată de Opera din Frankfurt în 8 iunie 1937.
„În cadrul a trei părţi (cu peste 20 de numere), subiectele textelor (în latină, germană şi franceză) se referă într-un mod naiv la natură, dans, viaţă şi dragoste. O mare parte din structura compozițională se bazează pe ceea ce semnifică Roata Norocului (Rorta Fortunae). Desenul roții găsite pe prima pagină a Codexului Burana cuprinde patru fraze în jurul roții: Regnabo, Regno, Regnavi, Sum Regno sine. (voi domni, domnesc, am domnit, sunt fără de tărâm). În cadrul fiecărei scene, Roata Norocului se transformă de la bucurie la amărăciune. O Fortuna, primul poem, formează un cadru compozițional al lucrării, fiind atât mișcare de deschidere cât și de închidere a piesei. Muzical, compozitorul foloseşte ostinato-ul ritmic, o melodică simplă, primitivă (modală şi pentatonică), frecvente unisonuri şi mersuri armonice paralele, alături de o orchestraţie modernă ce potenţează, în special, expresivitatea instrumentelor de percuţie”, se explică în prezentarea concertului.
Concertul vocal-simfonic îl va avea la pupitrul dirijoral pe Cristian Spătaru. Tânărul dirijor, originar din Republica Moldova, a absolvit Universitatea de Muzică şi Arte Performante din Viena. În 2021, a câştigat premiul „Cel mai bun dirijor român” la a XI-a ediţie a Concursului Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucharest.
Soliştii invitaţi sunt: Antonia Beteag (soprană), Nicolae Bejan (tenor) şi Mihai Damian (bariton). Dirijorul corului este Lászlóffy Zsolt iar dirijorul corului de copii, Nicoleta Țâmpu. Biletele pentru concert s-au pus în vânzare la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea și pe platforma bilete.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!