Clădirea face obiectul cererii de revendicare formulate de Episcopia Romano-Catolică încă din 2002.
Lucrările de reabilitare demarate miercuri sunt rezultatul acordului pe care președintele Pásztor Sándor a fost mandatat de consilierii județeni să-l încheie cu capii bisericii în 2019. Acțiunea a fost considerată drept o provocare, ca urmare a cererii de retrocedare.
„Este vorba despre lucrări în valoare de 1.986.635 lei ce presupun reabilitarea fațadei, schimbare acoperiș, reparații tâmplărie, lucrări cu termen de finalizare 9 luni. Specialiștii Consiliului Județean au găsit o soluție juridică în baza căreia am putut să scoatem la licitație lucrările”, a explicat șeful CJ Bihor Pásztor Sándor. Președintele spune că acordul prevede faptul că în cazul în care Episcopia redevine proprietar al clădirii va fi obligată să achite contravaloarea tuturor cheltuielilor realizate de Consiliul Județean mai puțin prețul de uzură. „Acordul precizează că în acest caz, CJ Bihor se obligă să încheie un contract de locaţiune de minimum 10 ani, costurile investiţiei urmând a fi compensate cu chiria. Cuantumul chiriei nu va putea depăşi maximum 6% din valoarea construcţiei şi maximum 4% din valoarea terenului. Dacă imobilul va rămâne în proprietatea Judeţului Bihor, Episcopia Romano-Catolică nu va avea obligaţii financiare”, a precizat purtătorul de cuvânt al CJ Adrian Simon.
Trimite articolul
Xcladirea este revendicata, insa CJ Bihor o reabiliteaza. Pe banii cui. dupa reabilitare, peste un timp cladirea va intra in “gradina” Episcopiei Romano-Catolice. Asta da afacere, iar “turcul” plateste. Chiar toate cladirile din Oradea apartin diverselor culte care sunt reprezentate in oras ?
-
cam asa… cladirile vechi sunt ale catolicilor si parcurile mai nou sunt ale BOR ca aproape in fiecare trantesc cate o biserica.
Finally! Foarte bine!