Asociaţia „Orizont Verde” a organizat, în weekend-ul care a trecut, un workshop de land-art şi pâslărit în platoul carstic Runcuri din Munţii Pădurea Craiului. Intitulat „Fii creativ, într-un mod recreativ”, workshopul a avut ca scop să restabilească comunicarea dintre oameni şi natură. Fără limite de spaţiu, natura a devenit atelier de lucru.
Land-art-ul este o formă de sculptură care a apărut ca o mişcare de revoluţie în artă, pe la sfârşitul anilor 60, în cadrul preocupărilor pentru ambianţa spaţiilor publice și nu numai, în care artistul efectuează o transformare a mediului înconjurător folosind ca material de lucru materia înconjurătoare (pietre, pământ, frunze, paie, crengi, apă, pigmenţi naturali etc.), creând astfel o sculptură de sine stătătoare.
Cei unsprezece participanţi au avut intenţia de a-şi dezvolta creativitatea alături de sculptorul Dan Daniel şi pictoriţa Angela Szabo, cei doi artişti strămutaţi pe meleagurile roşiene.
„Numele meu este Dan Daniel, sunt sculptor liber profesionist, am studiat sculptura la nivel de licenţă, masterat şi doctorat. Vă invit la Roşia să construim, să inventăm şi să ne bucurăm de natură într-un proiect de sculptură land-art şi arhitectură experimentală”, îşi invita sculptorul participanţii la workshop.
Timp de trei zile au învăţat taina pâslăritului. Împâslirea prin frecare este metoda tradiţională prin care, cu ajutorul apei calde şi al săpunului, se împâsleşte lâna netoarsă prin frecare. În combinaţie cu apa caldă şi săpunul, solzii firelor de lână se ridică şi se încâlcesc atât de tare, încât firele devin o masă compactă, care nu se mai poate separa. Produsul se micşorează mult datorită acestui proces şi se obţine un material textil compact. Forma finală poate fi astfel lucrată dintr-o singură bucată şi transformată în diverse obiecte decorative.
„Altar dacic”
Apoi au învăţat ce înseamnă land-art, realizând prima lucrare în lemn, pe care au intitulat-o „altar dacic”, o îmbinare de tehnici de sculptură land-art şi arhitectură experimentală. Sâmbătă seara s-a încheiat cu o cină la ceaun şi un foc de tabără. În ultima zi, cei unsprezece au avut parte şi de o drumeție în Cheile Cuţilor. „Ne dorim să organizăm cât mai multe astfel de evenimente, în cadrul cărora să realizăm lucruri tradiţionale, dar şi moderne, oamenii să se simtă bine în sânul naturii, să îşi testeze ingeniozitatea în cadrul atelierelor, dar şi să înveţe diverse tehnici de lucru”, a explicat pictoriţa Angela Szabo. Pe lângă satisfacţia de a învăţa lucruri noi, cu siguranţă cei care vin la aceste workshopuri îşi vor încărca bateriile într-un piesaj minunat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!