Fetița de 4 ani s-a blocat singură în locuința aflată la etajul al doilea situat pe strada Crinului din Marghita.
„În după-amiaza zilei de luni, 16 decembrie, în jurul orei 13:50, o bunică a solicitat prin Sistemul Unic 112, intervenția echipajelor specializate pentru salvarea nepoatei sale, în vârstă de doar 4 ani, care blocase accidental ușa apartamentului, în momentul în care femeia ieșise în casa scării. La adresa indicată s-au deplasat de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului Marghita, care, utilizând echipamentele și accesoriile din dotare, au deblocat ușa în cel mai scurt timp posibil, întrucât micuța nu îi mai răspundea bunicii care, anterior, reușise să vorbească cu ea”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Forțele de intervenție și bunica au reușit să intre în apartament, unde au găsit-o pe fetiță teafără, dar speriată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!