Incendiul s-a produs marți, 19 mai, în jurul orei 17:30, la o gospodărie din Cociuba Mare. La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje de stingere din cadrul Gărzii de Pompieri Tinca, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, echipajul de pompieri militari paramedici al aceleiași subunități și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
„În momentul sosirii forțelor de intervenție, ardea generalizat un adăpost de animale, flăcările extinzându-se parțial și la acoperișul locuinței situate în apropiere. Echipajele de stingere au localizat şi lichidat incendiul în limitele găsite, împiedicând propagarea acestuia la întregul acoperiș al casei și la încăperi, iar echipajul de prim ajutor calificat a acordat îngrijirile necesare fiicei proprietarilor, care prezenta arsuri de gradul 1 la nivelul toracelui și al umerilor. Fetița, în vârstă de 10 de ani, a fost predată ulterior echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean”, transmite maior ISU Crișana, Camelia Roșca. â
Flăcările au ars adăpostul de animale și s-a degradat o suprafață de circa șase metri pătrați din acoperișul locuinței.
În urma cercetărilor la fața locului, pompierii militari au concluzionat că incendiu a fost generat, cel mai probabil, de o moară electrică lăsată sub tensiune.
Citiți principiile noastre de moderare aici!