Oradea o ţine într-un cântec, joc şi voie bună. După „Târgul pălincarilor” şi „Toamna orădeană”, în perioada 17 – 19 octombrie urmează „Festivalul vinului”. Dacă precedentele evenimente s-au desfăşurat cu precădere în Parcul „Nicolae Bălcescu”, respectiv Parcul 1 Decembrie, acum a venit rândul platoului din faţa Arenei Antonio Alexe, care va găzdui această manifestare.
„Tradiţia organizării acestui festival a fost reluată anul trecut în octombrie, când pe platoul din faţa Arenei Antonio Alexe s-au strâns mii de orădeni dornici să guste din licorile oferite de comercianţi şi muzica populară cântată de artişti de renume. Şi în acest an, Festivalul Vinului propune petrecăreţilor aceeaşi reţetă de succes: bucate alese şi vinuri de soi la terasele-restaurant, parc de distracţii, zonă comercială şi un program de muzică populară de excepţie, cu invitaţi de marcă”, a declarat Mihai Dacin, administratorul Top Press, organizatorul evenimentului.
Programul artistic
Programul manifestării va fi unul demn de urmărit. Astfel, vineri – 17 octombrie, de la ora 18:00, va susţine un spectacol Ansamblul folcloric „Fiii Satului Almaşu Mic de Balc”. De la ora 20:00 va urca pe scenă Radu Barbura, iar de la ora 21:00, Sava Negerean Brudaşcu.
Sâmbătă, 18 cotombrie, începând cu ora 12:00 va fi muzică ambientală, iar de la ora 18.00 vor urca pe scenă „Stelele Bihorului” cu interpreţii: Andrada Crăciun, Simona Bejan-Şuşman, Adriana Hexan, Liana Mateaş, Roxana Gudiu, Andrei Corb, Călin Ionel Ban, Ciprian Mocan, Alex David, Larisa Deac şi Călin Bacrău. Punctul forte al zilei va fi Aurel Tămaş, care va concerta de la ora 21.00.
Duminică, până la ora 17:30, când va susţine un concert Ansamblul Şcolii Generale Dacia Oradea, va fi muzică ambientală. De la ora 18:00 va cânta Sonia Burtic, iar de la ora 18:30 – Paula Lezeu. Va urma Claudiu Borza, de la ora 19:00, Mitică Negrean, Geta Negrean şi Felicia Costin de la ora 20:00, iar de la ora 21:00, Cornel Borza. Festivalul se va încheia cu concertul susţinut de Veta Biriş, începând cu ora 22:00.
Citiți principiile noastre de moderare aici!