Timp de trei zile, prichindeii au fost răsfăţaţi în Orăşelul Copiilor. Ei au avut parte de activităţi care de care mai atractive şi mai inedite. De la concursuri în limba engleză, la activităţi derulate în compania poliţiştilor de la Rutieră, concursuri cu rol educativ care au vizat siguranţa copiilor pe străzi. La festivalul plăcintelor, cei mici şi cei mari au putut nu numai să deguste cele mai diverse feluri de plăcinte: de la plăcinte cu cartofi, cu varză, la plăcinte cu bostan, dar au putut şi să participe efectiv la pregătitul acestora. Distracţia şi voia bună au fost la ele acasă, favorizate şi de vremea excelentă. Rând pe rând, pe scena din Orăşel, copiii au putut viziona piese de teatru, au aflat lucruri noi despre Fata babei şi fata moşului în viziunea trupei conduse de Marius Aron, au aplaudat artiştii de la Meda Music şi Vivere, dar şi balerinele coregrafului Maris Puşcov de la Fit Vogue care au făcut, cu acest prilej, o repetiţie generală înaintea concursului naţional de săptămâna viitoare care are loc la Şcoala Dacia. Muzica populară a adus pe scenă artişti consacraţi, dar şi artişti care bat la porţile consacrării. Minnie şi Micky au fost prezenţi şi ei în Orăşel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!