Anul acesta, în mai, s-a desfăşurat a 3-a ediţie a Festivalului – Concurs Național „Florica Ungur”. Au fost invitați să participe tineri interpreți din întreaga țară. Pe aceeași scena au urcat nume reprezentative ale muzicii populare românești acompaniate de orchestra „Rapsodia Bihoreană” dirijată de prof. Liviu Buțiu, iar spectacolul a fost prezentat de Iuliana Tudor, binecunoscuta realizatoare a emisiunilor de folclor de la TVR.
Duminică, 25 august, de la ora 21:00, va fi prezentat pe TVR1 festivalul de la Oradea, care își propune valorificarea tezaurului folcloric românesc, descoperirea și promovarea tinerelor talente artistice, soliști vocali amatori din diferite zone ale țării, cu intenția de a-i încuraja în preocuparea lor de a culege și interpreta cântecul popular autentic.
La ediţia de anul acesta, Marele premiu a fost câștigat de Bertea Delia Valentina, în vârstă de 20 de ani, din Suceava care a interpretat melodiile „Soarele n-o răsăritu” și „Măi, bădiță, măi Ilie”.
Premiul I, a fost câștigat de Chile Alice Olivia (18 ani, Cluj), premiul II de Alb Alexia Nicole (17 ani, Bihor), iar premiul III de Oprea Andreea Maria (17 ani, Bihor). Mențiunile au fost acordate tinerilor Cupșe Denis Daniel, Vedinaș Ianis Alexandru, Mirișan Andreea Maria, iar premiile speciale au mers către Băican Elena Minodora și Alb Alexia Nicole.
Citiți principiile noastre de moderare aici!