Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR) organizează, în luna ianuarie 2010, Festivalul naţional de fotografie, care se va întinde pe durata unei luni de zile. Prima ediţie a Festivalului de Fotografie va debuta la Oradea în data de 4 ianuarie, la ora 11:00, la Galeria Euro Foto Art.
„Ne-am propus ca Luna Fotografiei să fie organizată an de an în data de 11 ianuarie, ziua de naştere a celui mai reprezentativ fotograf din România, primul fotoreporter de război din ţară, Carol Popp de Szatmary”, a spus Ştefan Toth, preşedintele AAFR, iniţiatorul acestui eveniment.
Festivalul este patronat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului şi de Institutul Cultural Român şi va cuprinde o serie de manifestări expoziţionale de excepţie, care vor fi vernisate atât în capitală, cât şi în cele mai importante centre fotografice din România (Arad, Botoşani, Craiova, Iaşi, Odorheiul Secuiesc, Oradea, Marghita, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Slatina şi Târgu-Mureş).
Premii şi medalii
În cadrul Festivalului Naţional de Fotografie va fi desemnat „Fotograful Anului”. Tot atunci va fi oferită „Cupa Fotocluburilor” şi va fi organizat, în premieră naţională, „Salonul Seniorilor”.
Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, împreună cu Asociaţia Euro Foto Art din Oradea, va organiza în perioada 15 – 22 ianuarie, în cadrul Săptămânii culturii române (15 ianuarie) şi maghiare (22 ianuarie), a IV-a ediţie a Salonului internaţional al artiştilor fotografi români şi maghiari de pretutindeni. „La deschiderea Salonului, vor fi înmânate câştigătorilor medalii de aur, argint şi bronz. Tot cu această ocazie, va fi decernată Cupa Fotocluburilor. În competiţie s-au înscris 12 fotocluburi partenere AAFR, cu colecţii unitare de câte 10 fotografii. Din lucrările trimise de artişti am realizat o expoziţie, pe care o vom vernisa cu această ocazie. Lucrările vor fi prezentate publicului de criticul de artă Ramona Novicov. Publicul vizitator le va putea admira până în data de 14 ianuarie 2010. Accesul publicului este gratuit”, a anunţat Ştefan Toth.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!