Aflat la a 5-a ediţie, festivalul organizat de Şcoala Gimnazială “Nicolae Popoviciu” Beiuş s-a desfăşurat marţi, 6 mai în Sala Mare a Primăriei Beiuş reunind grupuri folclorice ale şcolilor gimnaziale şi licee din Bihor, dar şi din Alba şi Hunedoara iar din afara ţării din Micherechi, Ungaria. A fost prezent chiar şi un grup de micuţi folclorişti de la Grădiniţa “Floare de Colţ” din Beiuş, încântând audienţa. Şcoala gimnazială beiuşeană reconfirmă astfel prin perseverenţa în timp, prin varietatea şi performanţa scenică a grupurilor şi şcolilor reprezentate la festival, recunoaşterea la nivel naţional a acestei activităţi anuale, concursul fiind aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale în CAERI (Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene). Proiectul girat de minister a fost sponsorizat de binefăcători din comunitate – companii şi persoane fizice – dar şi de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, Asociaţia Părinţilor din Şcoala Nicolae Popoviciu Beiuş şi Primăria Beiuş.
Festivalul a debutat cu parada porturilor populare, şcolarii pornind într-un marş admirat de localnici de la sediul şcolii, peste pod, până la primărie. Timiditatea dar şi fericerea copiilor la paradă, mândri de straiele lor frumoase, reprezentând inima şi specificul vetrei de baştină, vremea deosebit de frumoasă au creat o atmosferă minunată încă înainte de spectacolul propriu-zis. Toate grupurile de elevi au evoluat pe scenă cu multă pasiune dar şi emoţii
Coordonatori de proiect au fost prof. Daniela Rada, prof. Maria Horge şi prof. Adina Cioloş. Adina Cioloş, care este şi directorul instituţiei gazdă, menţionează: “Este o mândrie pentru noi să fim gazdele atâtor copii minunaţi, care s-au străduit luni de zile, pregătindu-se pentru acest festival concurs organizat de şcoala noastră gimnazială. Mulţumesc echipei mele, sponsorilor, voluntarilor din juriu, liderilor formaţiilor participante, inspectoratului şi, cel mai mult, copiilor participanţi pe scenă.” Premiile în valoare de 1.700 ron acordate au fost acordate după o jurizare atentă a unui colectiv distins din care au făcut parte etnograf Nicolae Brânda, prof. Irina Mihoc Vutan, inspectori judeţeni, prof. Remus Lazea şi reprezentanţi ai şcolii beiuşene gazdă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!