Au demonstrat că fermoarele nu au doar un rol funcţional, ci şi unul decorativ. Expoziţia „Zipp-On” organizată de Asociaţia D’Art Oradea, în parteneriat cu Departamentul de Arte Vizuale al Facultăţii de Arte Oradea, cu Liceul de Arte şi cu artistele plastice – Felicia Vieru şi Iulia Filip Schreier – absolvente ale Departamentul de Arte Vizuale este caracterizată de inedit.
În martie, Asociaţia D’Art a lansat proiectul-experiment Zipp-on, un dialog între generații de artiști în formare și artiști consacrați. A fost o provocare atât pentru elevi şi studenţi, cât şi pentru profesorii coordonatori care au dat temele. Elevii, studenții și artiștii au fost provocați să creeze ținute vestimentare și obiecte decorative, utilizând fermoarele și capsele. Provocarea a venit după ce, în mai, Ionuţ Cercea, student în anul II la Facultatea de Arte Oradea, a câştigat locul I la concursul „Inside Fashion Gala”, organizat de YKK, cel mai mare producător mondial de fermoare.
De-altfel, la loc de cinste, în cadrul expoziției poate fi admirat și costumul de samurai cu care Ionuţ Cercea a câștigat marele premiu la Inside Fashion Competition. Expoziția cuprinde panouri decorative, veioze și bijuterii, scaune, cutii, ouă cu fermoare și capse, însă cele mai multe dintre exponate sunt lucrări de design vestimentar.
Câştigătorul de la Inside Fashion Gala, Ionuţ Cercea a admirat lucrările colegilor săi, apreciind că cele care poartă semnătura Iuliei Filip Scrheier sunt de catwalk. „Am primit ca sponsorizare trei cutii de fermoare lungi negre pe care nu le vroia nimeni fiindcă erau prea lungi având 3 metri și ceva. Am zis că nu e nicio problemă, mă descurc eu cu ele, fiindcă eu sunt adepta negrului”, explică Iulia Filip Schreier. Lucrările de design vestimentar vor putea fi vizionate, dar și purtate la Gala Diplomelor Specializării Modă-Design Vestimentar.
Citiți principiile noastre de moderare aici!