Cu 44 de poliţişti portreşti criminalişti din toate judeţele ţării, Oradea a fost timp de o săptămână cel mai sigur oraş din Europa. Oamenii legii experţi în arta criminalistică au participat, în premieră europeană, la un curs de specialitate susţinut de cel mai bun om din domeniu de pe mapamond. Lois Gibson, portretist criminalist a intrat în Cartea Recordurilor la numărul de infractori prinşi pe baza portretelor robot pe care ea le-a realizat: peste 1200.
După o dramă
Vineri, la sfârşitul cursului, pe feţele poliţiştilor din ţară, cursanţi la Oradea, nu doar că nu se vedea strop de misoginism pe feţe ci mai toţi aveau zâmbete de satisfacţie şi împlinire şi erau în majoritate cu urechile ciulite la mentorul lor din SUA.
Lois Gibson a declarat în faţa poliţiştilor şi a mediei orădene că apreciază talentul ucenicilor ei din România, că îi încurajează să se bazeze pe talentul şi abilităţile lor native şi educate şi i-a îndemnat să lucreze cu pasiune şi să nu aştepte să treacă anii, cum a făcut ea, ca să se desăvârşească în meserie.
De o sensibilitate emoţională ridicată, Gibson (din Houston) a relatat că îi plăcea să deseneze încă din adolescenţă, când imortaliza chipurile trecătorilor. A suferit o experienţă dramatică ce a determinat-o să ajungă criminalist. Pe când avea 21 de ani, un bărbat a atacat-o şi a vrut să o omoare. De atunci a ştiut că i-a fost dat să trăiască pentru ca să lupte să obţină dreptatea pentru victime.
Lăzău – singurul certificat
Gibson a muncit atât de mult şi s-a perfecţionat încât a ajuns în Cartea Recordurilor cu peste 1200 de portrete robot realizate de ea pe baza cărora au fost identificaţi infractori. Gibson a ajuns la Oradea graţie lui Florin Lăzău, care în 2008 a urmat un curs de artă criminalistică la Chicago. Pe baza unui proiect din fonduri europene obţinut şi aplicat şi cu ajutorul Institutului Naţional de Criminalistică de la Bucureşti, orădeanul Lăzău a reuşit să îşi aducă mentorul la Oradea, pentru ca branşa în care lucrează ei să se dezvolte prin perfecţionarea colegilor din celelalte judeţe ale ţării. De altfel şi Gibson recunoaşte că domeniul ei de activitate nu e atât de cunoscut nici în ţările civilizate: „Ţara noastră are numai 26 de artişti criminalişti angajaţi. Anglia nu are niciunul, Franţa nu are niciunul, Italia nu are niciunul. Pe tot continentul european este un singur om, Florin Lăzău, aici în Oradea, care este artist criminalist certificat”.
Amintim că orădeanul Florin Lăzău este singurul portretist criminalist din ţară cu certificat în arta criminalistică, cu realizări multiple pe plan judeţean şi naţional. În opinia lui Lăzău, „cel mai important aspect nu e arta criminalistică ci încrederea martorului sau a victimei pe care trebuie să o câştigi”. Lăzău se declară „vinovat” de aducerea la Oradea a celui mai bun portretis criminalist din lume şi spune despre meseria lui că dacă o faci cu pasiune, nu e grea deloc.
Florin a transmis şi un mesaj potenţialilor infractori: să nu doarmă liniştiţi pentru că „am scos din teacă poate cea mai eficientă armă a Poliţiei Române – creionul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!