”Marți, 20 septembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 39 de ani, din localitatea Aleșd, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri în formă continuată (5 acte materiale), agresiune sexuală și hărțuire” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
[eadvert]
În urma cercetărilor efectuate de către polițiștii orădeni, bărbatul este bănuit că în perioada 28 august – 18 septembrie, ar fi urmărit o femeie de 46 de ani, din Oradea. Femeia a fost mereu urmărită pe același traseu, zona Dimitrie Cantemir – Muntele Găina – Războieni de mai multe ori de acest agresor. Potrivit sursei menționate mai sus, de fiecare dată când a întâlnit-o pe victimă, bărbatul ar fi comis acte explicite de exhibiționism în fața acesteia, iar într-unul dintre cazuri ar fi atins-o în zona intimă, cauzându-i astfel o puternică stare de frică.
Miercuri, 21 septembrie, polițiștii orădeni l-au prezentat pe cel în cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul de caz s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a dispus față de bărbatul de 39 de ani măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Trimite articolul
Xbuna decizie a judecatorului, sa i se mai dea o marire de salariu si de pensie va rog!
Asa judecători sa mai fie ,dații si o diploma,și ceva dacă mI rămâne sa ai acordați si premiul Nobel
Politia e ocupata sa controleze gunoiul …
Super oras !
Judecatorului si familiei lui ii dorim asemenea sa pateasca si ei toti si tot neamul lor !
Ce oras sigur!
O decizie justa in logica justitiei mioritice. Toate rezolutiile ultimelor stiri din justitie frizeaza logica elementara, respectul fata de semeni si stapanirea cunostintelor in domeniu. Oare cand scapam de blestemul acesta?
Acest individ este folosit de multi ani ca informator pentru Dicot Oradea, deci de aceea este lasat liber
Ce-ar fi sa inceapa sa o urmareasca pe nevasta judecatorului????