Joi, 16 martie, în jurul orei 10:50, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, două echipaje din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, din care unul de paramedici, au intervenit de urgență, pentru salvarea unei femei în vârstă de 80 de ani, pe care apelanta, o vecină, o auzise strigând după ajutor.
„Utilizând echipamente și accesorii specifice, pompierii au pătruns în apartamentul indicat de apelantă, situat la etajul 9 al unui bloc de pe strada Aluminei din municipiu, găsind-o pe proprietară căzută în apartament, în stare de conştienţă, dar în imposibilitatea de a se mişca din cauza unor probleme de natură medicală”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
Pompierii militari paramedici i-au acordat femeii primul ajutor calificat, femeia rămânând ulterior la domiciliu, în urma refuzului acesteia de a fi transportată la spital.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!