„Vrem să ridicăm economia județului nostru într-o ligă superioară”, e declarația de intenție a noului șef al celei mai vechi organizații patronale din Bihor.
Președintele FPB Dinu Meșter spune că va miza pe fonduri europene și pe parteneriate internaționale funcționale pentru a dezvolta FPB. „Un exemplu în acest sens este acordul de principiu al FPB pentru a deveni membru fondator al unui Hub Est European de Cercetare care este în proces de constituire în parteneriat între universitățile orădene și universități de prestigiu din Europa. Scopul este crearea unui cap de pod către economiile avansate pentru companiile locale, prin intermediul instrumentului cercetare-inovare în care Europa investește masiv în următorul exercițiu bugetar 2021-2027”, a declarat joi într-o conferință de presă Dinu Meșter.
FPB nu vrea să joace pe mize mici
Tot proiectul său de la conducerea organizației patronale pornește de la principiul că „Federația Patronilor Bihor nu își dorește să joace pe mize mici, pentru clipa imediată, că vrea să joace în proiecte mari, cu impact pe termen mediu și lung pentru mediul de afaceri și pentru societatea bihoreană, în general… Marea afacere a FPB va fi destinul nostru comun, al bihorenilor, în care mediul de faceri local este o componentă fundamentală alături de administrația publică, mediul academic și societatea civilă”.
„Vrem să ridicăm economia județului nostru într-o ligă superioară”, subliniază președintele FPB. Cum se va întâmpla aceasta? Prin stimularea capitalului autohton și sprijinirea creșterii calității forței de muncă, în parteneriat cu instituțiile de învățământ dual și cu universitățile orădene. De-altfel, în viitorul imediat al activităților de pe lista FPB este tocmai o conferință pe tema lipsei forței de muncă. Cu experiență profesională în resurse umane, Dinu Meșter caută soluții pentru acestă problemă reală care s-a născut în timp. „Îmi amintesc cum, în 2010 stăteau oamenii la rând la poarta fabricii și trebuia să faci selecții riguroase la angajare între oameni bine pregătiți. Aceasta pentru ca, șase ani mai târziu să dai anunț de anagajare și să nu vină nimeni, să trebuiască să cauți oameni care nu au mai fi avut în viața lor un contract de muncă, la zeci de kilometri”, a explicat noul președinte al FPB. Dinu Meșter dorește ca responsabilii din administrație, Primărie, Consiliul Județean să țină seama de vocea mediului de afaceri. „Vrem să gândim și să influențăm pozitiv viitorul nostru împreună cu Primăria, Consiliul Județean , partidele politice, mediul academic și ONG-urile, cu organizațiile civice. Nu putem prospera în comunitate decât având un proiect comun. De aceea, considerăm că deciziile administrațiilor publice trebuie să țină cont de sugestiile oamenilor de afaceri. Vom insista ca mediul de afaceri să aibă o voce auzită, care să conteze”, a spus Dinu Meșter. Acesta a dat semnalul că „se deschide o nouă pagină în evoluția FPB în beneficiul mediului de afaceri din județul Bihor, după 20 de ani în care organizația și-a consolidat notorietatea sub conducerea domnului Ioan lucian prin organizarea de evenimente festive de marcă și prin semnarea a nenumărate parteneriate instituționale”. Dinu G. Meșter reprezintă o firma locală de consultanță specializată în dezvoltare organizațională, leadership și performanță, care funcționează ca parte integranta dintr-o rețea internaționala de consultanți, traineri și profesioniști în management.El spune că misiunea sa profesională este „să facilitez implementarea programelor de excelență organizațională în companie pentru a-i oferi beneficiile sistemului integrat de management al performanței, recunoscut astăzi internațional drept cel mai eficae instrument de management pentru executarea strategiei firmei”. Dinu Meșter este produs al Universității din Oradea și al Universității din Reims, Franța și a lucrat timp de 15 ani pentru francezi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!