Petcu face jocul PSD
Preşedintele federaţiei, orădeanul ambulanţier Gheorghe Chiş, a dezvăluit că reprezentanţii organizaţiei sindicale pe care o conduce au fost traşi în piept şi că nu au participat la negocierile privind Legea Salarizării. În opinia lui Chiş, vinovat ar fi chiar liderul CNSLR Frăţia şi al Sanitas, Marius Petcu. Potrivit lui Chiş, liderul Petcu face jocul PSD, motiv pentru care ar fi acceptat fără mare zgomot grila de salarizare propusă de guvernanţi.
S-a început cu stângul
Chiş a relatat pentru Jurnal bihorean că “totul a început cu stângul”, în urmă cu ceva timp, când un secretar de stat a refuzat ca la negocierile cu Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii să participe toate conducerile sindicatelor din Sănătate. Guvernanţii şi sindicaliştii din Sănătate au căzut apoi la un consens ca fiecare sindicat să aibă doar câte un singur reprezentant la negocieri, iar la fiecare anexă de specialitate să participe şi ceilalţi membri din conducerile sindicatelor implicate. “Urma ca atunci când se ajunge la anexa despre ambulanţe şi prespital să fim anunţaţi şi să participăm la dezbateri şi negocieri. Surpriză, însă! Am găsit proiectul de lege publicat deja pe site-ul Ministerului Muncii. Adică ne-au pus în faţa faptului împlinit!”, informează preşedintele Federaţiei Ambulanţa.
Au cerut amânare
Au urmat apoi concediile din vară şi în 25 august, Federaţia Ambulanţa a solicitat amânarea aprobării proiectului de lege până în a doua decadă a lunii octombrie, pentru ca sindicaliştii din federaţie să ia cunoştinţă şi să încerce să cadă la învoială – dacă se impune – cu guvernanţii.
Marţea trecută, au fost chemaţi liderii sindicatelor din Sănătate la discuţii, dar acestea nu au durat mai mult de două ore, timp în care, spune Chiş, au fost mai mult “istericale” decât dezbateri pe subiecte de interes naţional în sistemul sanitar.
Vor majorarea coeficienţilor
Chiş spune că nemulţumirile angajaţilor din Ambulanţe sunt mari, atâta vreme cât coeficienţii din grila de salarizare prevăzuţi în proiectul Legii salarizării au scăzut chiar şi mai mult de jumătate în timp ce în Justiţie “se pare că vor rămâne nemodificaţi. Este aberant ce se întâmplă!”, spune Chiş. Salariaţii din Federaţia Ambulanţa sunt nemulţumiţi şi de faptul că sistemul sanitar este “aşezat la nivel inferior faţă de alte instituţii publice privind finanţarea şi salarizarea personalului din ramura sanitară.
Din cauza lipsei de comunicare de până acum de care au dat dovadă reprezentanţii celor două ministere, liderul Chiş e sceptic că până miercuri guvernanţii vor reuşi să acorde atenţie Federaţiei Ambulanţa, motiv pentru care anunţă mitingde protest. Astfel că miercuri de la ora 9:00, angajaţii de la fiecare serviciu judeţean de ambulanţă din ţară aflaţi în ture libere vor protesta în curtea sediului judeţean.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!