Decizia AGA e determinată de schimbarea atitudinii jucătorilor în al doisprezecelea ceas, şi la propriu şi la figurat! Primarul Ilie Bolojan îi vizitase pe fotbalişti aseară, în vestiar, după antrenamentul de după-amiază, explicându-le că nu glumeşte deloc în privinţa înscrierii în Liga a III-a, dacă nu renunţă la 30% din contractele de joc.
Hotărârea de neclintit a primarului a fost de natură să-i sperie pe jucători, care erau puşi practic să aleagă între a juca pe contracte mai mici în Liga a II-a şi evoluţia în „infernul” celui de-al treilea eşalon fotbalistic, având în acelaşi timp contracte renegociate, pe măsura Ligii a III-a. Bolojan le explicase că în momentul în care înscria echipa într-un eşalon inferior, putea automat să le propună contracte mult mai mici, fără a avea probleme cu forurile decizonale din fotbalul românesc…
După ce primarul le-a expus aseară pentru ultima dată situaţia care se află, fotbaliştii au vorbit între ei până în jurul miezului nopţii, aceştia lămurindu-se că e preferabil să rămână în liga secundă şi să accepte în acelaşi timp o micşorare serioasă contractelor, conform dorinţei primarului.
Azi-dimineaţă, preşedintele demisionar Gigi Alexandrescu s-a prezentat la şedinţa AGA, organizată la sediul clubului din strada Iosif Vulcan. Alexandrescu le-a prezentat membrilor AGA decizia fotbaliştilor, care vor semna acte adiţionale la contractele de joc. Iată cum vor fi modificate contractele: salariile jucătorilor cu peste 1.000 de euro/lunar vor fi reduse cu 30%, iar cele ale jucătorilor cu stipendii sub 1.000 euro/lună vor suferi o micşorare de 15%. Jucătorii cu salarii sub 500 de euro nu vor avea de suferit.
De asemenea, au fost reduse şi primele de joc. Astfel, un punct va fi recompensat cu doar 150 RON, ceea ce înseamnă o reducere de 50%. De asemenea, a fost eliminată prevederea conform căreia pentru locurile 1-3 primele se dublează. Iniţial, jucătorii acceptaseră o reducere de doar 15% a salariilor, însă ceruseră, la schimb, o majorare a primelor de joc, la 600 RON!
„Domnul Alexandrescu s-a dus la jucători cu aceste acte adiţionale care prevăd reducerile de noi, iar jucătorii trebuie să le semneze azi, până la miezul zilei. Abia după aceea vom comunica către FRF decizia AGA, de înscriere a echipei în Liga a II-a”, ne-a declarat primarul Ilie Bolojan, ce rămâne prevăzător până ce fotbaliştii semnează noile înţelegeri.
Singurii jucători care au refuzat înţelegerea propusă de primar sunt Andor, Filip şi Letan, ultimii doi aduşi anul trecut de la Luceafărul Oradea, pentru 20.000 de euro. „Andor poate să plece, iar pe ceilalţi doi îl vom lăsa să se antreneze cu echipa a doua, doarece am plătit, totuşi, pe ei, 20.000 de euro”, ne-a declarat primarul.
Călin Corpaş, Teodor Biriş
Citiți principiile noastre de moderare aici!