Primăria Oradea a anunțat că lucrările la fațadă au fost finalizate, iar până la finalul săptămânii va fi demontată și schela. „Lucrările de reabilitare a imobilului situat pe str. Mihai Eminescu nr. 28 au început în luna mai a acestui an, durata de execuție a acestora fiind de 16 luni. În acest moment, ele sunt realizate în proporție de 20%”, se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.
Reabilitarea școlii se face cu fonduri de la bugetul local. Lucrările sunt executate de către S.C. Vitan Exim SRL, iar proiectarea a fost realizată de SC BHPROINV S.R.L.
„Valoarea totală a contractului de proiectare și execuție lucrări este de 4.495.200,00 lei (fără TVA), din care valoarea lucrărilor este de 4.313,200,00 lei fără TVA. Reabilitarea continuă și la celelalte fațade”, a transmis PMO.
Schela a fost montată pe fațada laterală, cea dinspre strada Nicolae Iorga și se continuă cu amplasarea schelelor și pe fațada dinspre curtea interioară a unității de învățământ. În același timp continuă și lucrările de reabilitare în interiorul imobilului, la instalații electrice, termice și sanitare; la izolațiile termice peste planșeul etajului cu vată bazaltică de 25 cm și la înlocuirea elementelor deteriorate ale șarpantei din lemn și ignifugarea acesteia. Școala are două corpuri principale de clădire și patru clădiri anexă.
Trimite articolul
XSi biserica ?
Am terminat aceasta scoala in 2002 cand se numea generala 9, tin minte ca si atunci trebuia sa circulam la distanta de pereti si sa nu stam in imediata apropiere a scolii din cauza tencuielii care tot cadea…….rusine autoritatilor carora l-a luat peste 20 de ani sa o reabiliteze….timp in care mii de copii si profesori au fost in pericol!