După cuvântul de deschidere rostit de prof. Ligia Mirişan, director-manager al Bibliotecii, discuţia a fost condusă de iniţiatorul întâlnirii, dr. Florin Cioban, şi dr. Marius Miheţ, din partea Facultăţii de Litere a Universităţii din Oradea.
„În prezenţa unui public format în special din profesori de limba şi literatura română, dar şi bibliotecari, dr. Carmen Andrei a fost cea care l-a provocat pe autorul cărţii la o discuţie despre reprezentanţii Cercului literar de la Sibiu, în special Ion Negoiţescu, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Balotă, Radu Stanca şi Cornel Regman”, au mai transmis reprezentanţii Bibliotecii. Aceştia mai subliniază că Farkas Jenő este un cunoscut specialist în predarea limbii române în Ungaria şi, de asemenea, recunoscut exeget al Cercului literar de la Sibiu, pe ai cărui reprezentanţi i-a cunoscut îndeaproape şi despre care vorbeşte în lucrarea apărută recent.
Citiți principiile noastre de moderare aici!