Începând cu 1 ianuarie 2010, la trei ani de la aderare, România nu mai poate acorda ajutoare de stat care să nu fie conforme cu cele aprobate de Uniunea Europeană. Drept urmare, Oficiul Naţional de Rentă ViagerăAgricolă (ONRVA) va sista primirea de noi dosare începând de anul viitor. „Pentru persoanele care sunt deja cuprinse în sistem, mecanismul de vizare a carnetelor de rentier, precum şi plata acestora, se va derula ca şi până acum, conform legii. Până în prezent s-au înscris în program circa 2.700 de bihoreni. Aceştia au solicitat sprijin pentru 10.480 de hectare din care 4.221 de hectare au fost înstrăinate şi 6.239 arendate”, a precizat Janota Laszlo, şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră.
Astfel, în perioada 15 ianuarie – 30 iunie rentierii deja existenţi şi cei care şi-au depus dosarele anul acesta trebuie să-şi ridice, respectiv să-şi vizeze carnetele de rentier urmând ca din 1 aprilie şi până pe 31 august să se facă plata.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro pe an pentru fiecare hectar de teren agricol extravilan înstrăinat sau pentru care s-a încheiat acord cu investitorul şi echivalentul în lei a 50 euro pe an pentru fiecare hectar arendat.
Beneficiari
Conform normelor în vigoare, de renta viageră pot beneficia persoanele fizice în vârstă de peste 62 de ani care nu deţin în proprietate mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parţial, primind de la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol. De acest sprijin mai pot beneficia şi persoanele pensionate pe caz de boală, gradele I sau II, care, chiar dacă nu au împlinit vârsta de 62 de ani, îşi dovedesc incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală.
„Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat”, a spus şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!