Veşti bune pentru cei care îşi înmatriculează un automobil din România. Aceştia nu vor mai trebui să treacă pe la Registrul Auto Român (RAR) pentru autentificare. Conform noilor reglementări legale, cuprinse în OUH nr. 41/ 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dovada certificării autenticităţii unui vehicul de către RAR se face de către solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare pentru un vehicul rutier utilizat, dobândit din alt stat, anunţă servicii-inmatriculare.ro. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.
Cum era înainte
Înainte de intrarea în vigoare a acestei Ordonanţe, art. 11, alineatul (5) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, obliga pe toţi solicitanţii unei operaţiuni de înmatriculare să facă dovada certificării autenticităţii vehiculului de către RAR. Certificarea autenticităţii conţinea şi atestarea faptului că vehiculul nu figurează în baza de date ca fiind furat.
Cu alte cuvinte, dacă înainte de iulie 2016 erai obligat să depui la dosarul de înmatriculare Certificatul de Autenticitate obţinut de la RAR, indiferent de situaţia în care se afla vehiculul (singura exceptare era pentru maşinile noi, achiziţionate de la o reprezentanţă auto din România), începând cu luna iulie sunt obligaţi să depuna la dosarul de înmatriculare certificatul de autenticitate doar cei care au achiziţionat maşina second-hand din afara ţării.
Deci, pentru maşinile second-hand, care sunt deja înmatriculate în România şi pentru care se efectuează un transfer de proprietate, Serviciul de Înmatriculări nu mai solicită, la dosarul de înmatriculare, certificatul de autenticitate de la RAR.
Citiți principiile noastre de moderare aici!