Sâmbătă, 25 februarie, bărbatul de 32 de ani, din Bucuroaia, a comis un accident rutier pe drumul județean 767/B, în localitatea Tășad. „În timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupa direcţiei de deplasare, autoturismul a pătruns pe contrasens şi a acroşat un autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 22 de ani, din municipiul Oradea”, precizează purtătorul de cuvânt IPJ Bihor, Ioana Lascău.
În urma accdidentului au fost rănite două persoane, șoferul autoturismului acroșat și o pasageră în vârstă de 78 de ani.
Imediat după ce a produs accidentul, bărbatul de 32 de ani a fugit de la locul faptei. „După producerea accidentului rutier, bărbatul de 32 de ani care conducea primul autoturism şi-a abandonat autoturismul şi a părăsit locul producerii accidentului rutier fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat cu operativitate de polițiștii rutieri bihoreni. În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate, poliţiştii rutieri au constatat că bărbatul de 32 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, a mai declarat Ioana Lascău.
În arest preventiv
Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor l-au reţinut pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă pe bărbatul de 32 de ani, iar duminică, 26 februarie, cel în cauză a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă Judecătorului de Drepturi și Libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 de zile.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!