Evenimentul s-a produs marți dimineață, pe DN19, în afara localității bihorene Valea lui Mihai.
[eadvert]
Șoferul în vârstă de 50 de ani, din Piclisa, județul Alba, aflat la volanul unui autoturism marca Bentley, a fost înregistrat de aparatul radar al polițiștilor în timp ce circula cu 176 km/h, într-o zonă de limitare a vitezei la 100 km/h.
Oamenii legii i-au reținut permisul de conducere pentru 4 luni de zile și l-au amendat contravențional. Amintim că în data de 27 februarie au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier, prin care șoferii agresivi la volan sunt sancționați mai drastic. Astfel, pentru depășirea cu 70 km/h a limitei legale de viteză, permisul de conducere se reține pentru o perioadă de 120 zile, în loc de 90 zile, cum era inițial.
Din 27 februarie au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Rutier. Vezi aici modificările
„Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 71 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile”, a transmis comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Aproape 100 șoferi sancționați
În ultmele 24 de ore, oamenii legii au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 45.675 lei. De asemenea, polițiștii bihoreni au reținut 21 de permise de conducere și două certificate de înmatriculare. De marți și până miercuri au fost constatate 10 tamponări (accidente rutiere fără victime).
Potrivit comisarului-șef Fărcuța, „36 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 11 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați trei pietoni și trei bicicliști, iar 42 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere”.
Trimite articolul
XLa așa titlu,mă face-ti și p mine sa las comm…pe lângă că ,sunte-ti voi frustrati,braconierilor…mai vreți sa ne ofticati și p noi muritorii…cum extraterestrul va sfida mergând cu o viteză criminala pt epoca noastră(sau ne sfida)într-o mașină………….mașină.
-
Mai bine nu mai lăsa comentarii.
BENTLEYUL DE ABIA ERA IN 3-A LA VITEZA AIA
Are ala bani sa își plătească un șofer 4 lumi i se rupe și de lege poate da în judecata politia și le demonstrează ca nu au cine știe ce fițuica ori aprobare și iai ia înapoi permisul,un avocat bun poate găsi o chichita pt o suma bunicica