De mai bine de o lună, Orăşelul Copiilor a rămas fără servicii de pază şi, pe măsură ce situaţia se prelungeşte, creşte şi nemulţumirea familiilor cu copii mici.
În absenţa unui paznic care să supravegheze respectarea regulamentului de funcţionare şi a interdicţiilor impuse de acesta, părinţii se văd nevoiţi fie să îşi ia pruncii şi să plece, fie să intre în conflict cu cei care au depăşit vârsta copilăriei şi folosesc chioşcurile şi aparatele de joacă pe post de şezători unde se fumează, se bea şi se vorbeşte… liber.
„Nu vreau să dramatizez prea mult, dar trebuie luate măsuri pentru că altfel situaţia va degenera, ori orăşelul e un spaţiu ideal de joacă şi recreere pentru mulţi copii din oraş”, ne-a spus Roxana M., mama unui băieţel cu care vine des în orăşel.
„Cea mai urâtă scenă pe care am văzut-o a fost când un grup de tineri huligani, că altfel nu le pot spune, stăteau într-o ciupercă de lemn, consumau alcool, fumau şi se înjurau unul pe altul. Am fost şocată, iar mirosul fumului care mă lovea nu părea a fi a ţigară cu tutun. Eu însămi am fumat vreo 14 ani, nu nu aş putea afirma cu certitudine că fumau etno sau alte minuni, dar nu e exclus. În orice caz după ce au plecat, după ei a rămas o mizerie de nedescris. Eu ca mamă sunt mai mult decât îngrijorată, fiul meu adora skate parcul dar uneori e îmbrâncit şi ameninţat de cei mari aşa că ori nu mai mergem, ori stă lângă mine pe bancă până pleacă ei”, ne-a relatat mămica.
Alte mămici relatează că au fost martorele unor secvenţe şi mai violente, când unul din aceşti tineri s-a bătut, la propriu, cu un tătic care a încercat să ceară explicaţii pentru că i-au agresat fiul. Alta a primit înjurături de la unul dintre aceşti „rebeli”, căruia i-a atras atenţia să nu mai scuipe pe jos.
„Ieri (luni, n.r.) de exemplu, nepoţica mea a fost înjurată de un „dinozaur” din ăsta, de vreo 16 ani, care, de fapt, nici nu ar avea ce căuta acolo. Ea se dădea pe trotinetă şi din greşeală s-a lovit de individ şi s-a ales cu o înjurătură şi cu ameninţări uşoare cu bătaia”, spune Roxana M.
Aşa e!
Angajaţii Orăşelului confirmă situaţia. Locul e fără pază de când a expirat contaractul anterior iar unul nou întârzie să apară. De altfel, Cristian Popescu, adjunctul Direcţiei Patrimoniului Imobiliar, cea are administrează locaţia, ne-a declarat că „în Orăşel este un singur loc de pază, dar în prezent nu este un contract în vigoare pentru această activitate. Este în curs de atribuire un contract nou”.
Pentru că locul de joacă este, de fapt, un culoar de trecere strada Corneliu Coposu – Carrefour, nici angajaţii şi nici paznicii nu au autoritatea de a interzice accesul oricui în incintă. În plus, angajaţii se simt neputincioşi în faţa golanilor, pentru că, de fapt, nu au nicio prerogativă legală. Îi somează pe adolescenții care au vocabular vulgar, fumează sau consumă bătuturi alcoolice, dar fără prea mare succes. „Ar trebui ca Poliția Locală să facă patrulare regulată prin Orășel și să îi amendeze pe cei care nu respectă regulile. Noi degeaba le spunem! Sting țigara și când ajungem la distanță aprind alta”, spune omul.
Mămicile din orăşel consideră că cu sau fără posibilitatea de a da amenzi, gardienii impun o oarecare ordine. „În ultima vreme, când erau acolo, erau foarte atenţi. Pe copii mai mari care nu mai au voie în orăşel îi scoteau afară, pe terenul de baschet nu lăsau copii să joace fotbal sau altceva şi atrăgeau atenţia copiilor rebeli care escaladau echipamentele de joc sau le foloseau neadecvat.
Este o mare diferenţă fără doar şi poate. Vorbim cu mămicile zilnic despre asta în speranţa că situaţa va reveni la normal în curând. Oricum, copilulul meu se simţea în siguranţă ştind că nenea de la pază face ordine dacă e ceva bai”, spune Roxana M.
În traseul Poliţiei Locale
Deşi Poliţia Locală Oradea ar fi singura care să şi aplice amenzi şi are autoritate în faţa tinerilor rebeli, Cristian Beltechi, directorul instituţiei, spune că nu se pune problema instituirii de patrule zilnice.
„Orice loc nepăzit are soarta asta, e distrus sau populat de golani. Noi nu mergem chiar zilnic pe acolo dar ajungem de mai multe ori pe săptămână. La 60 de oameni, câţi am, din care 32 operativi, nu putem acoperi, fizic, tot ce ar trebui. Dacă am mai fi 15-20 în plus, altfel s-ar pune problema”, consideră el.
Orăşelul e cel mai mare loc de joacă din oraş
Foto: C.De.
Reguli afişate dar neglijate, în absenţa unei minime autorităţi
Foto: C.De.
Trimite articolul
XVinzatorii verifica virsta adolescentilor cand se cumpara bauturi alcoolice? Politia locala e doar o capuse…
Si cam cati ani va dura pana va fi un nou contract ?
Las` ca pana atunci se va distruge tot.
Felicitari !
in ceea ce priveste copiii primaria oradea e corigenta oricum… vezi toate locurile de joaca pentru cei mici din oras cum arata, vezi cel mai mare parc din oras ( salca ) care nu are un tobogan si are doar 2 hinte pentur cei mici pe care trebuie sa-i invatam de mici sa stea umili la coada. vezi mancare ain crese si gradinite pentru copii. poti sa tai de oriunde dar nu de la copii.
O alta problema mare in Orasel o reprezinta copii veniti din Spital, cu branule, cu boli transmisibile prin atingere sau prin aer.
Imaginea reprezentativa a societatii romanesti.
unul dintre cele mai mari minusuri ale administratiei Bolojan: investeste sume mari in amenajari dar apoi intretinerea si paza tind spre zero … milioane de euro aruncate practic la gunoi
Șefu de la patrimoniu îi ocupat cu Lordsu, procesu mai bine zis, n-are timp de licitații.
pe la volan, niciunul pe jos, 1 la volan, 1 pe jos, niciunul la volan, doi pe jos, niciunul pe jos, 2 la volan.
primaria taie de peste tot cheltuielile, fara paza in parcuri, fara detectoare de fum in spitale, fara wc-uri publice, tot ce beneficiaza oradeanul de gratis nu va mai simti deloc, doar ce e pe bani si vom plati orice, sa nu simtim nimic ca o ducem mai bine.
La 60 de oameni, câţi am, din care 32 operativi, nu putem acoperi, fizic, tot ce ar trebui. Dacă am mai fi 15-20 în plus, altfel s-ar pune problema”, consideră el.
Daca 32 sunt operativi din 60, restul de 28 (adica 48% din personal) ce treaba are? Inteleg ca trebuie si persoan ladministrativ, dar 48%? Sa dea 10 afara de la administrativ si sa bage 10 in operativ. Sigur nu va fi nici o pierdere… .
Sã pună urgent la intrare doi parcagii din schema adp
Paznicii nu au ce face, chiar daca ei exista. In orice tara din uniune, politia ia masuri daca exista nereguli. Dar de regula, nu sunt cazuri; spatiile pt copii sunt fregventate doar de copiii mici si insotitorii lor. Nu exista niciunde parc de copii cu paznici…… care freaca menta pe banii statului. In schimb exista camere de filmat, mentalitate normala, educatie civica si amenzi usturatoare in caz de abateri!
Nu poate acoperii totul pentruca jumatate din gaborii facuti la apelul bocancilor ce uzurpeaza insemne si uniforme ale statului roman se ocupa de lucruri ce nu intra in atributiile lor ! Gen sa opreasca in trafic autoturismele,abia astept sa-mi sara unul in fata pe sosea si sa marchez asfaltul cu el !
militia ar putea colabora cu jandarmeria formand patrule mixte.
Vad ca toti fiii ploii faceti ce stiti mai bine – va vaicariti si va plangeti, vorba aia de la Nistru pan la Sopron tot rumanu plansumi-sa. Mai bine mergeti dreacu la munca si comentati mai putin, ca munca va inobileaza, taranilor. Orasul are intr-adevar o problema in primul rand prin lipsa spatiilor de joaca pentru copii, mai ales din acelea mai polivalente precum cel in cauza, care sunt o raritate. Acum as zice ca nu pazirea spatiilor publice deficitara e o prioritate majora, ci o chestie colaterala la si altele, dar oricum cineva ar trebui sa munceasca pentru asta, nu credeti? De ce nu faceti voi, parintii tineri straja de veghe in ture prin cartier sau sa faceti cheta pentru serviciul de paza? Pentru ca oamenii mai capabili ca voi muncesc pentru lucrurile care cu adevarat conteaza, administreaza sau fac ceva constructiv, nu sunt niste chibiti fraeri cronic nesatisfacuti. Dar eu va multumesc oricum, va multumesc pentru ca sunteti prosti si mai ales multi pentru tara, va multumesc ca munciti pentru tara si va multumesc ca faceti copii multi…pentru tara.
Sunați la poliția locală deoarece sunt prompți din câte am văzut. Am sunat și eu din cauza unora care au adus câini fără lesă sau botniță in parc, unde se și jucau copii, și au venit polițiștii în câteva minute și au făcut ordine.
Casi e seful Rogeriusului