Astfel, elevii claselor a VI-a B și a X-a F de la Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea au organizat cea de-a II-a ediție a Târgului de prăjituri nemțești, un eveniment realizat înaintea Crăciunului, dedicat strângerii de fonduri pentru ajutorarea bebelușilor bolnavi sau abandonați de la Secția Pediatrie III a Spitalului Municipal „Gavril Curteanu”.
Coordonați de profesoarele Camelia Porumb, Olivia Dehelean și Mioara Țigan, copiii au derulat proiectul „Eine gute Tat fur Babys ” (O faptă bună pentru bebeluși). Elevii, ajutați de profesori, au tradus rețete de prăjituri nemțești, iar cu sprijinul părinților au preparat prăjiturile, pe care le-au vândut în cadrul Târgului. Suma strânsă în urma vânzării preparatelor dulci a fost de 1.400 de lei. Banii au fost donați Fundației „În brațe”, urmând ca aceasta să achiziționeze consumabile pentru bebelușii bolnavi și abandonați din spital.
„Un târg similar am organizat și în vara acestui an, iar acum, având în vedere că suntem în perioada Sărbătorilor de iarnă, am hotărât să organizăm o a doua ediție a Târgului de prăjituri sub titulatura proiectului «Eine gute Tat fur Baby s». În cadrul proiectului au fost implicați 48 de elevi din clasele a VI-a și a X-a. Scopul târgului a fost acela de a ajuta cu mare drag și de a veni în sprijinul bebelușilor bolnavi și a celor abandonați. Cu fondurile strânse și cu ajutorul Fundației «În brațe», vor fi achiziționate pentru sugari lapte-praf, scutece, creme dermatologice și alte lucruri necesare”, a declarat coordonatorul proiectului, prof. Olivia Dehelean.
Pentru a vedea unde va ajunge ajutorul oferit de ei, gojdiștii implicați în proiect au vizitat Secția de Pediatrie III, unde dr. Szilagyi Ariana le-a prezentat saloanele și a explicat cu exactitate ce anume vor face cu suma donată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!