Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea lui Mihai au depistat o familie de irakieni în timpul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale patru persoane. Formată din doi adulți și doi minori, familia se deplasa pe jos, pe marginea șoselei, spre frontiera cu Ungaria.
După ce au fost duși la sediul Sectorului pentru cercetări, polițiștii de frontieră au descoperit că aceștia doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
„În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că este cei în cauză formează o familie de cetăţeni irakieni, adulții ambii în vârstă de 34, iar copiii cu vârste de 4 şi 8 ani. Totodată s-a stabilit faptul că aceștia sunt solicitanţi de azil în România și au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, precizează comisar șef de poliție Bondora Laura Beatrice.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!