Cu modestia cu care îl creditează toţi beiuşenii care îl cunosc, primarul Beriuşului Petrică Mlendea a vorbit în exclusivitate pentru Jurnal bihorean despre un moment unic din viaţa sa: acela în care a fost oaspete al Familiei Regale la Versoix, locul în care Regele Mihai şi Regina Ana au trăit cea mai mare parte a vieţii Lor.
„Exilul Regelui Mihai si al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit pănă la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956. Familia Regală s-a întors în Elveția în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriana „Lear Jeats and Co”, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la cățiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste patruzeci și cinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei. În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu „Lear”, iar un an mai târziu, a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu. Din biroul său de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană” conform site-ului familiaregala.ro
De acolo din biroul său de la Versoix și, începând cu 2001, din cel de la Bucuresti, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Este casa în care cuplul regal şi-a crescut cele cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria.Vizita la Versoix a fost lecţie de modestie pentru oaspeţii din Bihor ai Reginei Ana şi ai Regelui Mihai.
„Şi-au amintit de Beiuş”
Familia extinsă a primarului de Beiuş a fost cea care a pregătit în culise vizita Regelui la Beiuş. Aceasta, deoarece medicul personal al generalului Antonescu provenea din familia soţiei primarului. Vizita Reginei Ana şi a Regelui Mihai la Beiuş a fost un eveniment care va rămâne pentru totdeauna în istoria oraşului. Gazde oficiale ale Familiei Regale au fost capii de atunci ai Beiuşului, primarul Silviu Odobasianu şi viceprimarul Viorel Iuhas. Petrică Mlendlea era atunci consilier local. Regele Mihai a fost întâmpinat şi de liderul veteranilor de război care i-a mărturisit că : „am făcut războiul sub comanda Majestăţii Voastre!”
Vizita de la Beiuş a avut în program şi un moment în care Familia Regală s-a aflat pe şantierul Habitat pentru Umanitate, iar Regele a semnat exact în locul în care a bătut cuie în construcţia unei locuinţe. Cu acest prilej, la Beiuş a fost inaugurat Restaurantul Principesa Margareta. Chiar dacă iniţial Casa Regală nu a ştiut nimic despre acest eveniment, singura obiecţie a fost aceea ca blazonul Familiei Regale a României să nu fie reprodus în siglă, acesta fiind un amănunt care ar fi anjagat Casa Regală.
„Am fost atunci cu Regele Mihai la Şebiş, la o biserică, iar Majestatea Sa a condus maşina până acolo. Spre surprinderea mea, culmea, Regele şi Regina Ana şi-au amintit, cu prilejul vizitei noastre la Versoix, atât de vizita la Beiuş, cât şi acest amănunt din drumul spre Şebiş. Regina Ana, cu prilejul vizitei de la Beiuş, a discutat o vreme cu soţia- care vorbeşte franceză, într-o încăpere din Primăria Beiuş”, îşi aminteşte primarul Beiuşului, detalii din vizita memorabilă din municipiul bihorean.
Petrică Mlendea a ţinut să sublinieze firescul cu care, la rândul său Regina Ana şi Regele Mihai îi primeau în vizită în 2010 la Versoix. Grupul de 10-12 bihoreni se afla într-un circuit, când s-a înfiripat ideea că ar vrea să-l vadă pe Rege la el acasă. Spre surprinderea tuturor, Regele a şi acceptat. „A fost un moment extraordinar pentru noi. Vizita, conversaţiile au durat 45 de minute. Regina ne-a servit cu fursecuri, cu ceai, parcă acum văd- cu un bol de fructe. Regele a fost extrem de cordial, era extrem de prompt în traduceri pentru Majestatea Sa Regina Ana”, şi-a amintit primarul Beiuşului.
Ulterior, familia lui Petrică Mlendea a fost invitată la reşedinţa Familiei Regale la Săvârşin, dar din păcate nu a putut onora invitaţia fiind plecaţi din ţară. Spusele primarului de Beiuş în ceea ce priveşte modestia şi căldura cu care Regele Mihai şi Regina Ana îşi primeau oaspeţii români la Versoix sunt întărite de Roxana Iordache care a făcut împreună cu pianistul Dan Grigore o vizită la Versoix, dar şi de membrii corului Astra din Braşov, care au mărturisit că atunci când au sunat pentru a-şi anunţa vizita la Versoix a răspuns chiar Regina Ana care spus că vine să-i preia de unde erau, şi spre consternarea tuturor chiar a venit.
„Îmi amintesc de Tiger, motanul nesupus care a venit la mine şi s-a mirat Regina că s-a alintat sălbăticiunea, mi s-a lipit de picioare…Erau acolo multe pisici şi doi căţei… Când am fost eu. Pe urmă a apărut şi Ursu de România, acum repatriat, pe care l-am cunoscut la Palatul Elisabeta, pe vremea în care era foarte mic, o jucărie cât capul Prinţului Radu, pe care îl lingea pe obraz. Şi Principesa Margareta se amuza.Ursu de România l-a ales pe Regele Mihai, era un ghemotoc de căţeluş şi la o vizită regală într-o periferie din Capitală, pur şi simplu s-a tras de şireturi cu Majestatea Sa, nu i s-a mai dat jos de pe pantof şi i s-a agăţat de pantaloni ! A fost adoptat imediat. Acum e un dulău imperial. Îl puteţi vedea la începutul clipului. Regele Mihai – ce măreţie şi totodată, câtă căldură umană ! Îmi amintesc că atunci când am pornit prima dată spre casa regală de la Versoix, şi eu şi Dan Grigore – maestrul! – aveam nişte emoţii uriaşe, inima îmi bătea, nebună, în piept, la fel şi lui, după cum mi-a spus ulterior”, scrie Roxana Iordache pe roxanaiordache.wordpress.com.
Cu toţii vorbesc despre casa din Versoix ca fiind una modesta, dar care le dadea ocupanților o stare de pace interioară, o locuinţă absolut normală, cu o terasă absolut obişnuită, dar cu o curte, într-adevăr, puțin mai mare. Totul natural, cu multe lucruri aduse din ţară, lucruri cu specific românesc care le aminteau de România.
Nu în ultimul rând, Ferko Jeno, consacrat în presă ca şi „omul Regelui Mihai ”, datorită faptului că a fost beiuşeanul care s-a ocupat de amenajările silvice ale Casei Regale şi de consituirea Ocolului Silvic, dar şi din perspectiva omului care a aranjat detalii ale vizitei din Beiuş, a vorbit în cuvinte simple, dar încărcate de semnificaţie despre cuplul regal.
Ferko Jeno a mărturisit că în preajma Regelui Mihai a înţeles cu adevărat semnificaţia sintagmei „sânge albastru”, datorită elegenţei şi nobleţei pe care o emană Regele Mihai. „A fost norocul meu să fiu în preajma Regelui Mihai şi a Reginei Ana. Nu vreau să epatez datorită acestui noroc, mai ales în astfel de momente grele. Vreau să spun însă că atunci când stăteai lângă Regina Ana aveai senzaţia că stai lângă o mamă atâta bunătate, căldură avea în vorbă şi în gesturi. Nu am văzut-o supărată niciodată. De cele mai multe ori m-am întâlnit cu Familia Regală la Săvârşin „, spune Ferko Jeno.
Citiți principiile noastre de moderare aici!