Orădenii pot aflat care sunt tendinţele modei în sezonul toamnă iarnă 2010-211.
Evenimentul se află la cea de-a doua ediţie şi se întinde pe parcursul întregii săptămâni. În cadrul Fall-winter Fashion Week magazinele care comercializează haine şi accesorii în Lotus Center îşi prezintă noile colecţii. Manechinele aparţin Agenţiei Amalia Judea Art & Fashion.
O temă pe zi
Festivalul se va derula astfel încât în fiecare zi orădenii să-şi poată alege o temă de interes. Luni seara a avut loc deschiderea de gală iar prima temă a fost „Red Carpet Dress”. A fost o seară a ţinutelor de ocazie, dar şi a celor office şi casual. Reîntoarcerea la eleganţa clasică şi simplitate a fost prezentată orădenilor de către moderatorul evenimentului Beatrice Szuhai sub forma unor rochii din stofă inspirate din moda anilor ‘50, sau a rochilor tricotate, cu un puternic aer casual, chiar boem.
„Liniile rochilor din colecţiile Soul Rebel sunt lejere, cu jocuri de volume şi texturi. Nu lipsesc modele de rochii negre, a căror croieli simple contrastează cu materialele deosebite, potrivite următorului sezon de petreceri. Punctele lor focale sunt create cu ajutorul aplicaţiilor din broderii, strasuri sau ţinte, care stralucesc în zona tivului, decolteului sau taliei”, spun designerii Sprider Store.
Trendul military este unul dintre cele mai purtate si mai purtabile toamna aceasta. În colectiile Soul Rebel şi Aggressive se regăseşte sub diverse forme – de la nasturi din alamă şi epoleti aplicaţi, pantaloni cargo, la mantouri scurte din stofă şi fuste cu buzunare vizibile. Colecţia pentru bărbaţi oferă şi ea variante de tricouri cu grafică ce imită medaliile de onoare, cămăşi soldaţeşti şi pantaloni combat. Marţi prezentările au loc sub moto-ul „Look Trendy”, „Office Style” este tema de miercuri, când vor fi prezentate ţinutele business, pentru femei şi bărbaţi.
Vor urma: „Kids Fashion”, tema de joi, 23 septembrie, zi dedicată copiilor. Vineri e „Casual Friday”, ziua când ţinutele casual pentru femei şi bărbaţi sunt vedetele. „Hot underwear” este tema zilei de sâmbătă. Atunci vor fi prezentate noile colecţii de lenjerie intimă pentru adulţi şi copii. Săptămâna modei se va încheia cu prezentarea ţinutelor sport grupate sub titlul „Sporty but stylish”. Festivalul se va încheia cu un concert Connect-R, duminica de la ora 21:00.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!