După cum anunţa luni chiar şi şefa Casei de Asigurări Bihor, farmaciile din Bihor sunt pe punctul de a falimenta una după alta, iar soluţie de redresare încă nu s-a găsit.
Colegiul Farmaciştilor Bihor a informat că CAS nu a plătit încă toate restanţele din luna mai şi că acum nu există posibilităţi de achitare a datoriilor făcute în iulie. Mai mult, farmaciştii spun că e posibil să rămână cu peste 50% dintre produsele prescrise neachitate fiindcă nu se mai ştie nici ce buget au farmaciile, nici când acestea îşi lichidează porţia de bani lunară pentru compensate.
Din banii de luna trecută, CAS nu a plătit datoriile la farmacii ci i-a împărţit la mai mulţi furnizori de servicii medicale.
Mor farmaciile
Noile ordine de achitare a compensatelor prevăd un termen de 180 de zile şi nu de 60 de la validarea facturilor trimise de farmacii la CAS pentru compensate. Se totalizează astfel un număr de 230 de zile de la eliberarea medicamentelor către pacienţi după care vor fi plătite compensatele date bolnavilor, fapt ce înseamnă că timp de circa şapte luni farmaciştii sunt nevoiţi să scoată bani din buzunarul propriu pentru plata facturilor curente, impozite, utilităţi, salarii, TVA etc. Şi asta în contextul în care majoritatea farmaciilor depind de banii CAS fiindcă activitatea lor se bazează în proporţie de circa 80% pe eliberarea medicamentelor compensate şi prin programe naţionale de sănătate.
Cel mai grav afectate vor fi farmaciile de la sate. „Cele mai multe farmacii care vor muri sunt unităţile de la sate”, apreciază Hamza, care spune că doar o infuzie de bani rapidă ar putea scăpa farmaciile bihorene de la faliment. Hamza apreciază că din totalul de 214 farmacii câte sunt în Bihor, circa 20 – 30% riscă să intre curând în faliment.
Mai rău ca înainte de CAS
„Vom încerca să refacem contractele cu furnizorii de medicamente, dar mă sperie că ne întoarcem de unde am plecat, înainte de înfiinţarea CAS, când medicamentele eliberate pacienţilor ni se decontau tot la şase luni”, a spus farmacista care adaugă că la ora actuală, farmaciile nu sunt informate ce buget lunar au, când li se termină fondurile şi prin urmare farmaciştii eliberează reţete pacienţilor, dar nu ştiu dacă îşi vor primi banii pe medicamentele date.
Ieri, în unele farmacii se mai eliberau încă medicamente compensate, dar Hamza estima că în câteva zile, pacienţii care nu vor mai prinde medicamente compensate din lipsa fondurilor vor începe să îşi exprime nemulţumirile. Cum sezonul rece şi-a făcut deja apariţia, e de aşteptat ca numărul bihorenilor care cer justificat compensate să crească proporţional cu numărul celor care nu vor beneficia de compensare la medicamente din lipsă de fonduri. Oamenii vor răbufni la tejghelele farmaciştilor, deşi majoritatea acestora sunt şi ei doar victime ale sistemului de sănătate românesc tot mai păgubos pentru pacienţi şi farmacişti.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!