Guvernul a aprobat alocarea sumei totale de 136,328 milioane lei pentru reabilitarea și restaurarea clădirii Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea. Lucrările vizează și reamenajarea podului din partea nordică a construcției, pentru spații de învățământ, respectiv birouri administrative, pentru cadrele didactice, și refuncționalizarea spațiilor interioare existente.
„Se vor asigura, astfel, condițiile necesare pentru desfășurarea în condiții optime a programelor de curs și practice a Facultății de Medicină și Farmacie, în concordanță cu standardele și cerințele actuale. Finanțarea se asigură din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul național de construcții de interes public sau social derulat de „C.N.I.” — S.A, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din fonduri proprii ale Universității din Oradea, județul Bihor, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate”, au transmis reprezentanții guvernului printr-un comunicat de presă.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va contribui cu 135, 916 milioane lei, iar Universitatea din Oradea va acoperi cheltuieli în valoare de 412.000 lei pentru amenajarea terenului și amenajări pentru protecția mediului și aducerea la starea inițială.
Durata de execuție a investiției este de 2 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!