A fost nevoie să treacă 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Medicină Oradea, pentru ca miercuri, 23 noiembrie 2011, la ediţia jubiliară pentru cele două decenii de funcţionare a acestei instituţii superioare de învăţământ, să fie recunoscute meritele celui ce a înfiinţat FMF Oradea şi de altfel întreaga universitate orădeană.
Aşezat la masa de prezidiu din aula de la Medicină, alături de decanul Gheorghe Bumbu, şeful Casei de Asigurări de Sănătate, Varga Ludovic, viceprimarul Gheorghe Carp şi rectorul Cornel Antal, Teodor Maghiar a trecut în revistă modul în care a luat naştere facultatea, mulţumind celor ce l-au ajutat să o dezvolte.
Realitatea
Primul rector s-a gândit la beneficiile unei facultăţi de medicină în anul cutremurului din România, în timp ce se afla la Bucureşti, pentru operaţie la rinichi.
Ulterior, rectorul Maghiar spune că a fost puternic ajutat de chirurgul George Ionescu, profesor la Cluj, despre care nu s-a sfiit să recunoască faptul că i-a format cei doi copii, ajunşi acum medici. Rectorul a precizat că prof. Ionescu a acceptat, după pensionare, să vină la Oradea şi să îl ajute la Medicina orădeană. „A fost o perioadă când se cereau foarte, foarte multe aprobări pentru înfiinţarea unei facultăţi de medicină pentru că erau deja în centrele consacrate”, a relatat rectorul Maghiar. El a explicat că regretatul Ion Baciu, şeful de atunci al Comisiei din Ministerul Învăţământului, a aprobat înfiinţarea FMF Oradea. „Ulterior, Baciu a fost dat afară din minister aşa cum nu se cuvenea”, a spus Maghiar senior, ţinând să îi amintească pe Gheorghe Ungur şi Adrian Tărău, care au aprobat ca Medicina să se mute din prima locaţie – un bloc de pe Bdul General Magheru în actualul sediu din Parcul 1 Decembrie.
Seniorul Maghiar a ţinut să mulţumească şi foştilor colegi din Germania, împreună cu care a stabilit o relaţie de colaborare pentru studenţi. Acest fapt a fost confirmat şi de către decanul FMF, dr. Gheorghe Bumbu, care a declarat: „Această relaţie pe care dvs aţi pornit-o funcţionează şi acum, dar e cert că dacă nu aţi fi fost dvs nu s-ar fi validat!”.
Medalie
„Am spus toate acestea ca să ştiţi şi să nu uităm de promotorii acestei facultăţi ce au contribuit la dezvoltarea medicinii de la noi”, a conchis veteranul Maghiar, care a ţinut să mulţumească gazdelor de la Medicină că şi-au adus aminte de el.
Ca recunoaştere a implicării în procesul de înfiinţare şi dezvoltare a FMF, rectorul Teodor Maghiar a primit o medalie şi o diplomă, înmânată de decanul Gheorghe Bumbu. Diplome au primit şi chirurgul Ionescu, dar şi prof. Ghe. Benga, de la Cluj.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!